Icoană făcătoare de minuni, la Mănăstirea Curtea de Argeș

0

De câteva zile, Icoana Maicii Domnului Paramythia de la Muntele Athos, despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni, a ajuns în Catedrala Voievodală Curtea de Argeș. Aceasta va rămâne la Mânăstire până la sfârșitul acestei săptămâni. 
Icoana Maicii Domnului Paramythia, adică Mângâietoarea a fost întâmpinată la aducere, de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Alături de preoți, au fost și numeroși credincioși, care au dorit să fie prezenți la sosirea icoanei la Catedrala Voievodală din Cetatea Basarabilor.
Cu clopotele bătând și cântări bisericești, pelerinii au urmat icoana, care a fost așezată cu mare cinste în Catedrala ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Slujba a fost oficiată de ÎPS Calinic Argeșeanul, care a rostit și rugăciunea de mulțumire către Maica Domnului.
Cu emoție și chiar lacrimi în ochi, creștinii prezenți s-au închinat și ei Maicii Domnului, iar în aceste zile este așteptat un aflux mai mare de credincioși.
Icoana de la Muntele Athos a fost acum două săptămâni și la Micești, la biserica din localitate, iar lăcașul Domnului de aici s-a dovedit a fi neîncăpător pentru pelerinii argeșeni și nu numai pentru aceștia. S.M.