Nu e de joacă! Respectați măsurile altfel e de rău!

0

Măsurile au fost relaxate la intrarea în stare de alertă, dar există unele obligații prevăzute prin lege care trebuie respectate. Completarea declarațiilor de deplasare, măsurile izolării, purtarea măștilor de protecție sunt doar câteva dintre ele.  În week-end au fost date amenzi mari pentru nerespectarea lor. M.S

Instituția Prefectului Argeș informează că în ultimele trei zile au fost verificate 2403 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Au fost aplicate 13 sancţiuni, în valoare totală de 9.250 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, respectiv a măsurilor de protecție individuală.  Astfel, un tânăr de 20 de ani, dintr-o comună din Argeș, nu a fost găsit la domiciliu la momentul verificării, în ziua de 22 mai, fiind identificat după circa 30 de minute.

A doua persoană care a încălcat măsura izolării este o femeie de 39 de ani, dintr-un oraș din județ, care nu a fost găsită la domiciliu cu ocazia verificării, în ziua de 23 mai. Ambele persoane au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii 55/2000 și ale HG 394/2020.