După înfrângerea cu Chindia Târgoviște, din runda cu numărul 4 a ligii secunde, FC Argeș a decis să-l demită pe antrenorul Alexandru Pelici.
În pole position pentru a prelua banca tehnică a echipei piteștene a fost Nicolae Dică, însă acesta a primit o ofertă de ultimă oră de la FC Botoșani și a refuzat Argeșul. Tehnicianul nu s-a mai înțeles cu prim-divizionara care l-a anunțat pe Dan Alexa.
După refuzul lui Nicolae Dică, Viorel Tudose, sponsor al echipei alb-violete a lansat un atac extrem de violent la adresa tehnicianului piteștean.
Tudose: ”Dacă nu era FC Argeș, Dică poate devenea vânzător sau muncitor!”
”Sunt foarte dezamăgit și mâhnit. Simt că foștii mari fotbaliști ai lui FC Argeș nu doresc să ne ajute la greu sub nicio formă. Unul dintre ei este domnul Nicolae Dică, cel care dacă nu era FC Argeș în viața lui poate că nu ajungea niciodată la Steaua (n.r. – FCSB) și devenea un vânzător sau muncitor prin raioanele de la Bricostore sau Carrefour.
Ca suporter al lui FC Argeș mi-l doresc în continuare pe Dică antrenor principal la noi, dar ca manager, oficial și sponsor vă anunț public că atât timp cât eu voi ma fi la aceasta echipă Dică nu va mai avea șansa niciodată să mai fie antrenorul lui FC Argeș. Vă garantez! De ce? Ce mi-a făcut el mie nu se face niciodată. Mă înțeleg cu el să vină la FC Argeș, îl așteptăm să vină de la Budapesta, iar el se duce în Botoșani.
Bravo! Deci tu îi întorci la greu spatele clubului care te-a crescut și care te-a dat în lumea fotbalului mare. Și ce a făcut la Botoșani? A constatat că pârjoalele moldovenești ard prea tare. S-a fript și a plecat și cu buza umflată de acolo. El a dat clubul care l-a crescut pe mirajul primei ligi. Îl felicit încă o dată pentru alegerea făcută. Ăștia sunt foștii mari fotbaliști ai lui FC Argeș”, a declarat Viorel Tudose pentru cotidianul Pro Sport.
Nicolae Dică: ”V-ați bătut joc de prea multe ori!”
Replica lui Nicolae Dică nu s-a lăsat mult așteptată și a venit prin intermediul Gazetei Sporturilor: ”Să vă povestesc eu cum au stat lucrurile. După ce am reziliat cu Craiova și după meciul lui FC Argeș cu Tunari, m-a sunat domnul primar din Pitești și m-a întrebat dacă vreau să iau echipa. I-am spus că sunt deschis, dar în anumite condiții. A zis OK și că mă va suna domnul Tudose.
M-a sunat și i-am explicat că vreau două lucruri: clauză și să vină o persoană în conducere, a zis că e în regulă, că stabilim, prin intermediul cuiva, în cursul zilei de marți.
Ce s-a întâmplat marți? Persoana respectivă n-a mai fost sunată, domnul primar a chemat jucătorii la Primărie, iar aceștia au zis că îl susțin pe Pelici, ceea ce mi se pare un gest foarte OK. Primarul a zis că îi mai acordă timp lui Pelici încă două meciuri, cu Chindia și Metaloglobus.
M-am întors joi din vacanță, mi-am văzut de treaba mea pentru că FC Argeș avea antrenor validat de conducere și nu sunt omul care să mă propun. Nu am discutat despre salariu staff etc, asta este oferta pe care am avut-o de la FC Argeș.
Între timp, în presă a apărut că m-aș fi înțeles cu Botoșani, deși nu era așa. Atunci m-a sunat domnul Tudose: «cu noi cum rămâne»? «Păi, aveți antrenor, Pelici e la echipă!». I-am spus că o să mă întâlnesc cu Iftime, mi-a zis că foarte bine. Asta a fost tot?”, a explicat Nicolae Dică.
”E o rușine să muncești ca vânzător?”
Dică a răspuns și unei afirmații jignitoare a lui Tudose. ”Dacă nu era FC Argeș, Dică probabil ajungea muncitor sau vânzător”: ”Îi transmit domnului Tudose că am făcut Facultatea de Educație, Fizică și Sport, deci nu ar fi o pro-blemă să-mi fi găsit de muncă. În plus, nu ar fi fost nici o rușine să fiu vânzător. E o rușine să muncești? Aș fi putut fi și vânzător la Metro sau Carrefour, care e problema? În 2018, după ce am plecat de la Steaua, soția mea își deschisese o firmă de catering și n-avea șofer. Șase luni eu am livrat mâncarea, se și mirau oamenii când mă vedeau cu duba”.
”Această echipă este a orașului”
În finalul intervenției, Dică a avut un mesaj pentru actuala conducere a clubului FC Argeș. ”Le transmit celor care conduc acum clubul să se oprească din a mai jigni și a-și bate joc de oamenii care au făcut ceva pentru acest club: Jean Barbu, Vlădoiu, Prepeliță, Dică. V-ați bătut joc de prea multe ori, gata, puneți stop! Mai ales la adresa mea, care atunci când am venit să preiau echipa din Liga 3, nu am avut nici apă la primul an-trenament. Din banii mei am făcut vestiarul, cantonamentul, sala de forță și am și promovat. Eu am făcut ceva, domnul Tudose e doar un sponsor care dă 200.000-300.000 de euro pe an, dar nu e patron. Această echipă este a orașului și este ținută din banii oamenilor. Păcat de suporterii care vin la meciuri și susțin echipa, pentru că cei din club nu au produs rezultatele așteptate și meritate de fani. FC Argeș va rămâne oricum în inima mea pentru totdeauna”, a spus Dică, pentru Gazeta Sporturilor . S.M.