După tragedia de la Crevedia, autoritățile au început să controleze toate stațiile GPL din țară.
Aceste stații trebuie să fie montate în condiții de siguranță, la distanță de case, blocuri și drumuri. Însă frecvent legea nu este respectată, multe stații funcționează fără toate autorizațiile, în spatele blocurilor sau pe marile bulevarde.
Ce nereguli s-au găsit
Nereguli pe linie de securitate la incendiu au fost găsite la mai multe stații GPL din Argeș. 8 au fost închise. La multe dintre obiective lipsea responsabilul cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor.
”Echipele mixte de control au făcut verificări în Pitești, Mioveni, Costești și Topoloveni. 8 stații au fost închise de către responsabilii ISCIR. Reprezentanții stațiilor nu au putut prezenta documente tehnice de instalare a echipamentelor, nici vize anuale. La una dintre locații nu corespundeau distanțele cu proiectul de instalare și chiar lipsea avizul obligatoriu de instalare.
Lipseau echipamentele de siguranță
Alte stații au fost închise din cauza lipsei înregistrării echipamentelor și dispozitivelor de siguranță. La 9 stații verificate, polițiștii au constatat lipsa analizei de risc la securitatea fizică. Și tot la 9 stații GPL, inspectorii ISU au stabilit că nu se respectă măsurile de apărare împotriva incendiilor, că numărul stingătoarelor este insuficient și că nu se realizează revizii periodice”, a precizat Radu Perianu, Prefectul județului Argeș.