Se reia proba practică pentru obţinerea permiselor

0
  • La SRPCIV Argeş



De marţi, toţi cei care au avut dosarele depuse la Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor pentru examinarea pentru proba practică, se pot reprograma. Se pot înscrie să susţină proba cei cărora le-au expirat dosarele, sau au fost programaţi în perioada stării de urgenţă.


Instituția Prefectului Argeș anunţă că va relua treptat activitatea de examinare. Din data de 2 iunie 2020 va fi reluată examinarea la proba practică pentru candidații care au fost programați anterior și pentru cei cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada stării de urgență (16 martie 2020 – 17 mai 2020). Reprogramarea candidaților se va efectua prin intermediul școlilor de conducători auto, cu informarea acestora. „Programarea la proba practică se va face pe două intervale orare, pentru două serii de candidați pentru fiecare examinator. La locul de întâlnire comunicat candidaților pentru susținerea probei practice vor avea acces doar candidatul și instructorul auto (fără însoțitori: rude, prieteni, etc). La locul de întâlnire se vor respecta regulile de distanțare fizică. Examinatorul, candidatul și martorul vor purta echipamente de protecție (masă de protecție), în caz contrar putând fi refuzată susținerea probei. În mașină vor fi prezente maxim trei persoane în același timp. Școlile de conducători auto vor asigura igienizarea mașinilor cu care se susține proba practică, iar pentru ocupanții vehiculelor va fi pus la dispoziție un flacon cu substanță dezinfectantă. De asemenea, reprezentanții școlilor vor pune la dispoziție echipamente pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatului cu o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius. Din listele cu candidați vor fi excluse persoanele care figurează în izolare sau carantină”, anunţă Prefectura Argeş. M.S.