Pentru câteva plase cu mere pe care a încercat să le fure, un tânăr de 21 de ani, din comuna Mărăcineni a fost condamnat și profilul lui genetic va fi introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Inculpatul a fost judecat pentru tâlhărie, după ce în 2020, împreună cu tatăl lui, a încercat să fure fructe de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni. Au fost prinși de paznic și ca să scape l-au lovit pe angajat cu bâtele și cu picioarele, apoi au fugit. Inculpatul a fost prins, după aproximativ un an și jumătate, cu ajutorul probelor AND recoltate de pe plasele ridicate de la locul faptei.
Întâmplarea a avut loc pe 11 octombrie 2020, după ora 18.00. Tudorel S., de 53 de ani şi fiul său, Tudorel S., de 19 ani, din comuna Mărăcineni, au intrat în incinta Institutului Pomicol să fure mere. În timp ce îşi încărcau sacoşele cu fructe, a dat paznicul peste ei. Angajatul i-a somat şi i-a avertizat că va sesiza Poliţia. ”Pentru a-și asigura scăparea, cei doi autori au manifestat acte de violență fizică asupra angajatului societății, victima fiind lovită inițial cu o coadă de mătură în cap de persoana de sex bărbătesc mai în vârstă, lucru ce a determinat căderea persoanei vătămate. După ce a căzut, persoana vătămată a fost lovită cu picioarele și cu bâte de cei doi agresori în zona corpului, abdomen și zona umărului drept ”, reiese din rechizitoriu. A doua zi după comitere faptei paznicul a fost pus să facă recunoaterea autorilor de pe fotografii, doi numărându-se printre suspecți. Angajatul i-a indicat pe tată și pe fiu. Niciunul nu a recunoscut faptele.
Nu a recunoscut nici în fața probelor
Oamenii legii au fost nevoiți să dovedească în baza unor probe vinovăția autorilor. Rezultatele ADN îl indicau pe fiu! ”Cu ocazia cercetării la fața locului au fost ridicate mai multe sacoșe găsite la locul comiterii faptei, în incinta Institutului Pomicol. Aceste sacoșe au făcut obiectul unei expertize biocriminalistice genetice (ADN). Astfel, deși numitul (…) a declarat că în data de 11.10.2020 nu s-a deplasat la Institutul Pomicol Mărăcineni, din raportul de expertiză criminalistică (…) din 29.12.2021, reiese în mod clar că a fost în acea locaţie, contrar celor susţinute de inculpat cu ocazia audierii acestuia în calitate de suspect. Cu ocazia audierilor inculpatului, acesta a negat fapta comisă”, mai scrie în rechizitoriu.
Pedeapsă cu suspendare
În mai 2022 a fost trimis în judecat fiul, împotriva căruia existau probe certe că a comis tâlhăria. Judecătoria Pitești a dat sentința zilele trecute. ”Condamnă pe inculpatul ST, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă din 11.10.2020). (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 92 alin. (1) C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, care se calculează, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se precizează în decizia magistraților. În plus, Tudorel S. este obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătorii au dispus și ”prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Baze Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic”. Paznicul nu s-a constituit parte civilă. Decizia nu este definitivă putând fi atacată cu apel. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525