Trei victime în accident, la Călinești

0


Un accident rutier soldat cu rănirea a trei perosane a avut loc ieri după-amiază, în comuna Călinești, pe DN 7. Din primele cercetări ale polițiștilor Formațiunii Rutiere Topolveni, a reieșit că Victor T. de 64 de ani, din județul Dâmbovița, aflat la volanul unui Volkswagen Golf a ajuns pe contrasens cu mașina. A acolo s-a ciocnit cu un microbuz care face curse regulate pe ruta Topoloveni-Pitești, în care se aflau 6 pasageri. Microbuzul era condus de Vasile D., de 47 de ani, din Piteşti. În urma impactului a fost rănit şoferul în vârstă de 64 de ani şi doi pasageri din microbuz. Toţi cei trei au fost transportaţi la spital pentru îngrijirile de care aveau nevoie. La o primă evaluare medicală aceştia nu prezentau leziuni grave. În timpul cercetărilor şoferul vinovat le-a spus oamenilor legii că i s-a blocat o roată şi de aceea a ajuns pe contrasens. Pe carosabil nu se vedeau însă urme de frânare de aceea îi era pusă la îndoială declaraţia. M.S.