Mai multe persoane private de libertate au scris petiții către Instituția Avocatul Poporului, în care au formulat diverse plângeri. În timpul verificărilor efectuate la Penitenciarul Mioveni s-a constatat că unele dintre sesizări sunt întemeiate. Tot atunci un deținut a mărturisit că a avut nu mai puțin de trei tentative de suicid, în perioada octombrie-decembrie 2023. În această săptămână, Avocatul Poporului a transmis conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor recomandări cu privire la acest caz.
Ancheta reprezentanților Avocatului Poporului a fost făcută la Penitencirul Mioveni în decembrie 2023. Sesizările au fost discutate punctual cu deținuțiii care au scris la Avocatul Poporului. Au stat de vorbă și cu persoana care a încercat să își ia viața de trei ori în ultimele trei luni, înghițind medicamente sau chiar pastile cu clor. A avut noroc de fiecare dată, primind la timp tratamentul necesar.
„Persoana privată de libertate a avut trei tentative de suicid (în luna octombrie a înghițit 60 de pastile, în luna noiembrie a ingerat 4 pastile cu clor, iar în luna decembrie a înghițit 150 de pastile), fiind prezentat de fiecare dată la Unitatea de Primiri Urgențe, rezultând că personalul medical din cadrul Cabinetului medical al Penitenciarului Mioveni a continuat să-i elibereze întregul tratament medical prescris, deși acesta a recurs la mai multe tentative de suicid cu ingerare de medicamente”, se arată în constatarea Avocatului Poporului.
Recomandări pentru personalul penitenciarului
Avocatul Poporului a transmis, pe 5 ianuarie 2024, o recomandare către Dan Halchin, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în care dispune: ”Luarea măsurilor necesare pentru prevenirea unor posibile tentative de suidid cu ingerare de medicamente, prin adminstrarea tratamentului medicamentos sub supraveghearea personalului medical, în situația persoanelor private de libertate unde există suspiciuni și antecedente în acest sens. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor îl va informa pe Avocatul Poporului cu privire la însușirea Recomandării și la măsurile dispuse”, potrivit Instituției Avocatul Poporului.