Și-a bătut soția și a fost arestat

0

Ieri, polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie și au reținut un bărbat de 42 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 20 spre 21 martie, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în prezența fiului lor minor, în timp ce se aflau în locuința comună.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 22 martie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.