În arest după ce dat foc din răzbunare

0



Un bărbat în vârs­tă de 38 de ani, din comuna Băicu­lești, a pus la cale să se răzbune pe un­chiul său. Ajutat de un taximestrist în vârstă de 41 de ani, acesta s-a dus noap­tea, la Curtea de Argeș și a incendiat balconul celui căruia voia să-i dea o lecție. A ajuns în arest iar complicele său a primit arest la domiciliu.


„Din cercetări s-a stabilit că, în cursul nopții de 9 spre 10 iunie a.c., cei în cauză, ar fi distrus, prin incendiere, mai multe bunuri și elemente de tâmplărie ale balconului unei persoane din municipiul Curtea de Argeș. Pentru administrarea probatoriului, în cursul zilei de (n.r vineri), polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Băiculești, la locuințele celor în cauză. Ulterior, cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, declara Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş, referitor la acest caz. În noaptea de marţi spre miercuri, Mihai Octavian A., de 38 de ani, din comuna Băiculeşti, a mers cu Nicolae Rafael I., de 41 de ani, din aceeaşi localitate, taximetrist de profesie, la o adresă din Curtea de Argeş. Se spune că acolo, Mihai Octavian A. a turnat benzină pe gura de aerisire a unui balcon şi i-a dat foc. Bărbaţii au fugit, fără să le pese de nenorocirea ce ar fi putut avea loc în cazul în care focul se extindea la alte apartamente. Din fericire, au ars doar câteva bunuri focul fiind stins repede. Proprietarul a sesizat poliţia. Astfel, în timpul investigaţiilor oamenii legii au ajuns la nepotul proprietarului, respectiv la Mihai Octavian A. Între cei doi exista o dispută mai veche pentru un teren. Cum litigiul era departe de a se încheia, Mihai Octavian A. a pus la cale răzbunarea. Atât el cât şi taximetristul au fost reţinuţi fiind prezentaţi sâmbătă Judecătoriei Curtea de Argeş. Instanţa a admis cererea prividu-l pe autor şi a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Împotriva taximetristului a fost luată măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Mihai Octavian A. a mai avut probleme cu legea în urmă cu mulţi ani, fiind condamnat la un an cu suspendare pentru refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. M.Sandu