Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, deputatul PSD Argeș Simona Bucura Oprescu anunță o nouă veste bună. Alocațiile copiilor vor fi majorate cu 10,4% în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Drept urmare, alocațiile vor fi majorate astfel:
– de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități
– de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Reamintim că alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024 cu 13,8%.