Creșele din Mioveni, se deschid pe perioada verii

0



După întâlnirea orga­nizată săptămâna tre­cută, la Mioveni, între re­pre­zentanții Inspecto­ratu­lui Școlar Județean, inclusiv inspectorul gene­ral Dumi­tru Tudosoiu și inspectorul Violeta Toma cu personalul tuturor insti­tuțiior de învățământ preșcolar din Mioveni, de comun acord, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual, s-a luat decizia redeschiderii creșelor și grădinițelor cu program prelungit pe perioada verii, din unitățile “Tic Pitic”, „Campionii” și „Florile Soarelui”.


Decizia a fost luată pentru a veni în ajutorul părinților care nu au posibilitatea să asigure supravegherea micuților în perioada 01 iulie – 15 septembrie. Având în vedere situația delicată în care ne aflăm la nivel național, la întâlnirea convocată de Primăria Mioveni și Inspectoratul Școlar Județean s-a luat decizia testării întregului personal din cadrul creșelor din oraș, pentru a asigura părinții de faptul că angajații care se vor îngrijii de copiii lor au o stare de sănătate corespunzătoare. Totodată, conducerea Primăriei Mioveni dorește să asigure părinții de faptul că în Mioveni sunt locuri suficiente în creșe, astfel încât se vor putea soluționa cererile, chiar dacă grupele vor fi diminuate, tocmai pentru a oferi copiilor mai mult spațiu și condiții de siguranță. De asemenea, tot pentru siguranța copiilor, părinții sunt rugați să respecte cu strictețe procedurile impuse, la intrarea în unitate și la preluarea copilului, precum și alte norme care vor fi aplicate punctual. S.M.