Medicii sunt epuizați!

1
  • Gabriel Copciag, apel disperat



Numărul tot mai mare de pacienţi infectaţi cu COVID-19 din judeţ a dus la suprasolicitarea personalului medical. Secţiile destinate pacienţilor infectaţi sunt aproape pline iar cei responsabili caută soluţii pentru a mări capacitatea acestora. În cadrul unui interviu realizat cu directorul medical Gabriel Copciag din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti am aflat care este situaţia la cea mai mare unitate medicală din judeţ. Gabriel Copciag a vorbit şi despre problemele cu care se confruntă medicii.


Ce ne puteţi spune despre situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti privind pacienţii cu coronavirus?
-Într-adevăr numărul de solicitări în ultima perioadă a crescut. Noi am ajuns de la începutul anului, incluzând şi perioada când nu era pandemie, la numărul de fișă 30.100 de prezentări, la Unitatea de Primiri Urgenţe. În ultima săptămână, au fost 1.000 de prezentări. Dintre aceştia 300 au fost internaţi. Când omul se prezintă pentru simptomatologie, el este luat, i se fac analize, investigaţii paraclinice adică radiologie, computer tomograf, consulturi interdisciplinare, în funcţie de gravitatea bolii, inclusiv testul COVID, dacă este suspect. Persoanele care au o simptomatologie mai gravă dar nu sunt de ATI, se internează într-o secţie tampon, adică fosta secţie Medicală II, unde sunt 65 de paturi care pot suporta jumătate, deci până la 30 de pacienţi internaţi. Aceştia aşteaptă infirmarea sau confirmarea infecţiei cu COVID. Rezultatul la test va veni în aceeaşi zi dacă se recoltează dimineaţă. Cei care sunt cu COVID pleacă spre spitale suport COVID. Cei care nu sunt confirmați dar au o supiciune apărută la computerul tomograf vor rămâne în continuare acolo până la al doilea test recoltat peste 48 de ore, pentru a se vedea dacă se infirmă sau se confirmă infecţia cu COVID-19. Unii pacienți sunt nemulțumiți! Se aşteaptă foarte mult din cauză că este solicitarea mare. Astăzi am dus la aparat 220 de teste acumulate pe weekend. Aici intră şi bolnavii care erau internaţi şi au avut a doua testare. Timpul de aşteptare este mare pentru că sunt doi medici care evaluaează zeci de oameni după procedurile pe care vi le-am zis.
Vin bolnavi „închipuiți” doar pentru a le fi făcut testul PCR?
-Cei din UPU s-au confruntat cu problema bolnavilor închipuiţi. Aceştia nu reuşesc să-i păcălească pentru că noi dăm doar rezultatul pozitiv în aceeaşi zi, iar pe cel negativ îl dăm la 3 zile la cei care au venit cu simptome închipuite, refuză internarea şi pleacă imediat acasă. Opinia publică trebuie să ştie că dacă vin şi spun că au simptome doar pentru a putea fi testaţi, o vor putea face şi la cerere. Testul se poate face în cabinetul special deschis, contra cost, la 280 de lei. Au fost 15- 20 de solicitări pentru cei care plecau în concendiu. Dacă un om vine şi zice că vrea doar testul că îl doare-n gât, dar nu vrea alte investigaţii, va primi testul la 3 zile, altfel am aglomera spitalul în detrimentul bolnavilor care au nevoie de test.
S-au făcut modificări în structura secţiei ATI!
-Am mărit capacitatea secţiei de terapie intensivă cu încă 8 paturi pentru bolnavii critici, vom avea în total 15 paturi. Am înfiinţat a doua linie de gardă pentru medici ATI.
Se vorbeşte despre epuizarea medicilor şi există persoane care spun răutăţi în privinţa acestor medici.
-Toată lumea se întreabă: Până acum medicii aceştia îngrijeau bolvani? Toată lumea mă întreabă de ce sunt medicii epiuzaţi pentru că numărul pacienţilor îngrijiţi este mai mic decât numărul bolnavilor de dinainte de pandemie. Dacă te uiţi pe paginile de Facebook toată lumea trage în noi şi ne înjură, fiind numiţi eroii care au luat banii şi acum nu-şi mai fac meseria. Tot felul de comentarii, care nu fac bine. Poate vor ajune şi ei aici şi nu vor mai găsi partea medicală aptă! Este epuizată partea de terapie intensivă din cauză că se lucrează într-un echipament special, măştile de protecţie, combinezoane, în condiţii de căldură. Aparatele de aer condiţionat nu au voie să meargă că ar ventila şi ar împrăştia şi mai tare virusul. Sunt epuizaţi de condiţiile în care lucrează. E şi stresul că au văzut cum foarte multe dintre cadrele medicale s-au îmbolnăvit. Nimeni nu poate să stea 6 ore într-un combinezon şi în acest echipament. Iese face schimbul după 3 ore, îl decontaminează o altă persoană. Un medic de ATI după-masă când intră în gardă, trebuie să asigure şi anestezia la 10 săli de operaţie, în funcţie de urgenţele care-i vin, mai ales naşterile pe care nu le poţi programa, un accident de circulaţie, un politraumatism, etc. Trebuie să mergi, să-l intubezi, să-i faci terapia şi în acelaşi timp trebuie să supraveghezi şi pe cei care care sunt în sectorul ATI-COVID. Imaginaţi-vă că la un pacient COVID se schimbă în combinezon, se duce, îl vede, se decontaminează, iar se duce, iar dă primul ajutor la altul. Este foarte greu să faci faţă într-o gardă dacă ai trei naşteri, trei accidente, un politraumatim şi un pacient cu COVID decompensat. De aici vine stresul foarte mare şi epuizarea celor din ATI. Nu ne plângem! Personalul medicat a intrat puţin în panică.
Înţeleg că sunt mulţi pacienţi care vin zilnic la spital.
-Am avut şi 100 de prezentări, într-o zi, din care majoritatea sunt cu simptomatologie. Acum în timp ce vorbim au fost aduşi 6 vietnamezi cu simptomatologie. Lucrează la o firmă de construcţii. Avem cele două mari focare, Buzoeşti şi Vultureşti, pacienţi care trebuie evaluaţi tot de către medicii infecţionişti. Noi când ieşim de la serviciu vedem afară că nimeni nu respectă normele de protecţie, vedem pe de altă parte că e coadă la ambulanţă şi coadă la corturi.
Sunt multe cadre medicale cu coronavirus?
-De la secţia ortopedie sunt 14 confirmaţi. Secţia este aproape închisă, personalul este la jumătate. Mai sunt infectaţi 3 medici cardiologi, un medic din UPU, a fost unul de la Anatomie Patologică, avem mulţi asistenţi medicali. Problema nu este că el vine la serviciu şi intră în contact cu bolnavii, pentru că poartă mască, poluarea cred că tot din afară este. Când vine un accident sau un politraumatism toată lumea intră echipată ca de COVID, i se face testul şi se urmează procedura.
Ce sfat le daţi cetăţenilor?
-Trebuie luată în serios situaţia. Virusul este foarte contagios, iar măsurile de prevenire trebuie respectate peste tot. Pericolul este mare. Cum am reuşit să scăpăm în starea de urgenţă, vom scăpa şi în starea de alertă cu precauţiunile respective. M.Sandu