Învinşi pe nedrept, de lider!

0
  • Liga 2, Play-off, etapa 3: CS Mioveni – UTA 0-2 (0-1)



CS Mioveni a pierdut întâlni­rea de luni cu UTA, de pe propriul te­ren, dar rezultatul este unul nedrept, după evoluţia jo­cului. Galben-verzii meritau mai mult, dominând partida, dar ineficacitatea în faţa porţii şi-a spus cuvântul.


Practic meciul a început de pe 0-1, oaspeţii marcând la prima fază de poartă, care nici măcar nu se anunţa una periculoasă. Fundaşii argeşeni au greşit însă în faţa lui Ioniţă şi a lui Ursu, la o degajare lungă a portarului, au lăsat mingea să cadă şi arădenii au făcut şah mat apărarea, Ursu rămânând singur cu portarul şi plasând mingea la colţul lung. Mioveniului a preluat apoi iniţiativa, a pus presiune, a urcat de multe ori mingea în careul advers şi-a creat şi câtea ocazii mari, dar nu a marcat. Pe rând, Anghelina, Balint, din nou Balint, Edi Stoica, Coşereanu de două ori, iarăşi Balint, apoi Anghelina de două ori şi în final Işfan au irosit situaţii bune de poartă. Oaspeţii au ratat şi ei o ocazie mare, prin Buhăcianu, fază la care, Burnea a scos de pe linia porţii , iar în finalul reprizei, Melinte a tras periculos din lovitură liberă, puţin pe lângă bară. Repriza a doua s-a desfăşurat după acelaşi scenariu, cu CS Mioveni la conducerea jocului, căutând egalarea şi cu UTA apărându-se sigur şi mulţumindu-se să plece pe contraatac. Balint a irosit şi în această repriză două faza bune de poartă apoi Anghelina şi în final Massaro de trei ori au ratat egalarea pe tabelă. Finalul a fost unul de coşmar pentru gazde, la o nouă greşeală a apărării, o respinge din propriul careu, oaspeţii au interceptat la 25 m, iar şutul lui Roumpoulakou a fost blocat cu mâna de Beţa. S-a dat penalty, eliminare iar Rus a majorat diferenţa pentru oaspeţi. În prelungiri UTA a mai ratat o ocazie mare, portarul Croitoru fiind însă la post.
Înfrângerea de luni nu schimbă foarte mult datele promovării în ceea ce o priveşte pe CS Mioveni, echipa lui Claudiu Niculescu trebuind acum să câştige toate cele trei partide pe care le mai are de disputant. În schimb, lucrurile s-au lămurit în mare parte în cee ace priveşte prima echipă promovată, UTA făcând un pas mare spre Liga 1, la Mioveni.

CS Mioveni – UTA 0-2 (0-1) – Au marcat: Ursu (4), C. Rus (86 din 11m)
⚽ Mioveni: Croitoru – Alexe, Beţa, Burnea, Edi Stoica (56 Rădescu) – Anghelina, Şerban – Işfan (56 Ghiţă), Hergheligiu (64 Massaro), Coşereanu – Balint (72 Măzărache). Antrenor: Claudiu Niculescu
⚽ UTA: Iacob – Bustea, Melinte, Fl. Ilie, Roumpoulakou – Oroian (46 Miculescu), Isac (88 A. Rus), Moise, Ursu (70 Ciucur) – Alex. Ioniţă (60 C. Rus), Buhăcianu (88 Puşcaş). Antrenor: Laszlo Balint
⚽ Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica)
⚽ Cartonaşe galbene: Beţa (41, 86), Burnea (66) / Ursu (66)
⚽ Cartonaş roşu: Beţa (86)
⚽ Stadion Orăşenesc, Mioveni
Cum s-au marcat golurile:
– 0-1, min 4: Degajare lungă a lui Iacob, Ioniță câștigă duelul aerian cu Beța, în fața careului Mioveniului, îl lobează pe fundaș pe poziție viitoare, acolo unde ajunge Octavian Ursu, iar acesta îl învinge pe Flavius Croitoru cu un șut din prima din 14 metri aproape central lângă bara din dreapta
– 0-2, min 86: Burnea degajează greşit din careu, Roumpoulakou recuperează la 25 m central, are culoar, şutează, iar Beţa se aruncă în faţa mingii, care îl loveşte în mână.Arbitrul dictează 11 m şi îi dă fundaşului al doilea galben, eliminându-l. Penalty-ul este transformat de C. Rus, în stânga lui Croitoru
Filmul meciului:
– min 4: 0-1!
– min 7: Anghelina şutează de la 20 m pe jos, pe lângă poartă
– min 10: combinaţie frumoasă în faţa careului, Işfan este lansat şi pătrunde pe dreapta, centrează în faţa porţii, unde apare Balint, dar mingea deviată de atacant este deviată în corner
– min 18: Hergheligiu pătrunde central, îi pasează lui Balint pe culoar, atacantul pătrunde dart rage slab şi Iacob reţine
– min 19: Edi Stoica centrează de pe stânga în faţa porţii dar nu apare niciun coechipier la finalizare
– min 24: un-doi pe stânga Balint – Hergheligiu , însă Melinte intervine decisive şi degajează din faţa ultimului, care rămânea singur cu portarul
– min 26: Anghelina îi trimite excellent pe culoar lui Coşereanu, care pătrunde, rămâne singur cu portarul, dar trage slab, în el
– min 28: ocazie mare pentru oaspeţi , Roumpoulakou centrează din stânga în careului mic, Croitoru intervine în fața unui coechipier și respinge din plonjon direct în centrul careului mare, acolo de unde Buhăcianu pune latul și trimite pe poartă, dar Burnea salvează de pe linie
– min 29: Edi Stoica centrează, Balint reia cu capul la colţul scurt dar, dar portarul prinde
– min 30: Anghelina driblează pe stânga şi pătrunde în careu, centrează pe jos în faţa porţii, dar un fundaş respinge in extremis din 2 m
– min 31: lovitură liberă periculoasă pentru Mioveni de la 18 m, puţin lateral stânga, Anghelina bate, trimite la colţul scurt, dar mingea loveşte zidul şi iese în corner
– min 36: Işfan şutează din marginea careului de pe dreapta, la colţul scurt, portarul respinge în faţă
– min 37: Isac trage de la 20 m, peste poartă
– min 45: Melinte trage prin surprindere pe jos, din lovitură liberă d ela 20m, mingea trece periculos pe lângă bară
– min 52: Balint este lansat în careu pe dreapta, pătrunde dar trage din nou în portar
– min 57: Balint, din nou şutează din careu de pe dreapta, la colţul scurt, dar mingea trece puţin peste
– min 61: Ciprian Rus driblează la 16 m, dar din poziţie bună trage slab, iar Croitoru prinde
– min 75: Anghelina şutează de la 25 m central, puţin peste poartă
– min 78: Massaro drible-ază la 16 m şi trage plasat spre vinclu, dar mingea trece puţin peste
– min 80:Mioveniul are încă o ocazie mare, și tot prin Massaro. Anghelina îi pasează lobat peste apărare, defensiva este surprinsă, însă italianul întârzie șutul, se întoarce și trage din 11 metri puțin peste transversal
– min 86: 0-2!
– min 9+2: ocazie mare şi pentru UTA, Pușcaș ajunge singur în careu, dar șutul său cu stângul e blocat la timp
– min 90+3: Massaro trage de la 16 m peste poartă, din poziţie bună.

Secundul Naţionalei, în tribune
Partida Mioveni – UTA l-a adus din nou în tribunele Stadionului Orăşenesc pe secundul lui Mirel Rădoi la Naţională, Nicolae Dică. Piteşteanul a venit de data aceasta singur la meci.
Dică a mai fost prezent şi la primul joc în care Mioveniul a evoluat acasă, cel cu Rapid, atunci însă în tribune venind şi câţiva oficiali ai Federaţiei, Gabriel Bodescu şi Jean Vlădoiu, dar şi antrenorul cu portarii de la tineret Eugen Anghel. Nicolae Dică este şi fost jucător al Mioveniului, acesa evoluând timp de o jumătate de sezon, pentru galben-verzi, la ultima promovare a echipei, în Liga 1.

Meciurile etapei:
– CS Mioveni – UTA
– Rapid – FC Argeş
– Turris – Petrolul
Clasament
1. UTA Arad 3 1 1 1 6 – 5 (1) 29
2. Turris 2 1 1 0 4 – 3 (1) 24
3. Rapid 2 0 2 0 0 – 0 (0) 21
4. Petrolul 2 0 2 0 1 – 1 (0) 21
5. Mioveni 2 0 1 1 0 – 2 (-2) 21
6. FC Argeș 1 0 1 0 0 – 0 (0) 20. S.M.