Baraj prins in exremis!

0
  • Liga 2, Play-off, Etapa 5: CS Mioveni – Petrolul 1-2 (1-1)



CS Mioveni a prins in extremis duminică seara barajul de promovare, mulţumită unui gol al Rapidului din minutul 96. Galben-verzii au pierdut cu 2-1, acasă, cu Petrolul, nu a impresionat prin joc, dar a avut şi ghinion. Meciul a început deschis şi prima ocazie a aparţinut oaspeţilor, Arnăutu trmiţând cu capul în bară după numai două minute de joc.


Apoi Işfan are o cazie bună pentru gazde, pentru ca tot el să deschidă scorul în minutul 5, după o fază a lui Rădescu, pe dreapta. Mioveniul a continuat în aceeaşi notă până în minutul 30 lăsând impresia că este la controlul jocului şi că nu se va pune problema decât de scor. A urmat însă o cădere inexplicabilă, mijlocul nu a mai funcţionat iar Petrolul a preluat iniţiativa. Trei ocazii mari are găzarilor, între minutele 34 şi 38, la care s-a remarcat senzaţional Croitoru au prevestit golul egalizator din minutul 39. Arnăutu a înscris cu capul, după o serie de ratări ale coechipierilor. Prahovenii au prins curaj, iar în finalul primei reprize au avut şi un gol anulat pentru off-side, dar şi un şut periculos al lui Bărboianu. După pauză, scenariul a continuat după cum s-a terminat prima repriză, cu echipa oaspete mai insistentă, fond pe care a venit şi golul doi al Petrolului. Văzând că e condusă, Mioveniul a ieşit la atac, cu toate forţele, dar degeaba. S-a ratat mult, prin Massaro, Şerban, Hergheligiu care au avut şuturi pericuoase dar pe lângă poartă, Balint care rămăsese singur cu portarul dar a pierdut inexplicabil, intrând cu mingea în el şi din nou Massaro care a trimis telefonat, în braţele portarului de la 17 m. De partea cealaltă, Petrolul a mai forţat doar pe contraatac, a mai avut câteva şuturi periculoase, adr fără rezultat pe tabelă.
CS Mioveni a pierdut o şansă mare, cu care poate nu se va mai întâlni vreodată. Echipa avea nevoie de victorie ca să promoveze sigur şi direct, avea nevoie de un punct apoi, ca să ajungă în aceeaşi situaţie, dar până la urmă a pierdut la limită şi a ajuns in extremis, la baraj. S.M.