Două competiţii atletice în Capitală!

0
  • Sportivii argeşeni concurează pentru medalii



Vineri şi sâmbătă, pe stadionul bucureştean Iolanda Balaş Soter se vor desfăşura, în organizarea Federaţiei Române de Atletism, două întreceri la care şi-au anunţat participarea sportivi de la toate cluburile din ţară. Mai precis, Campionatele Naţionale rezervate juniorilor 3 (U16) şi Cupa României Open a seniorilor. Argeşul va fi reprezentat la cele două concursuri de CSM Piteşti, LPS Viitorul Piteşti şi CSM Muscelul Câmpulung.


În cazul juniorilor, probele din concurs vor fi următoarele: Ziua 1 – 100 m, 400 m, 90 m garduri , 80 m garduri, înălţime – M, prăjină- M,F, triplusalt- M,F, greutate – M, disc – F, ciocan, suliţă – M; Ziua 2 – 200 m, 300 m garduri, înălţime – F, lungime – M,F, greutate -F, disc- M, suliţa- F. Prima reuniune va începe vineri, de la ora 8,30, cu proba de 80 m garduri F, încheindu-se la 12,10 cu finala masculină de 100 m, pentru ca sâmbătă, competiţia să debuteze la ora 8,30, cu seriile contratimp (feminin) de la 300 m, în final (de la 10,30) urmând să se desfăşoare proba de aruncarea greutăţii (feminin). În întrecerea rezervată seniorilor, probele vor fi următoarele: Ziua 1 – 100 m, 400 m, 110 m garduri -M , 100 m garduri -F, înălţime – M, prăjină- M,F, triplusalt- M,F, greutate – M, disc – F, ciocan, suliţă – M; Ziua 2 – 200 m, 400 m garduri, înălţime – F, lungime – M,F, greutate -F, disc- M, suliţa- F. Sunt dedicate tot două reuniuni. Prima, vineri, începe de la ora 15,30, cu proba masculină de aruncarea ciocanului, finalizându-se la ora 20,00, cu cursele CT de 400 m (masculin). Proba de 400 m garduri feminin deschide ziua de sâmbătă, de la ora 18,00, pentru ca, de la 19,30, să fie programată proba de aruncarea suliţei (feminin).
Probele de fond şi ştafete nu se ţin
Federaţia Română de Atletism menţionează că atât în cazul juniorilor, cât şi al seniorilor probele de fond, semifond şi ştafetele nu se vor desfăşura din cauza situaţiei actuale a măsurilor de siguranţă sanitară impuse de către MTS. Totodată, la intrarea în incinta complexului se va efectua un triaj al sportivilor, antrenorilor şi al însoţitorului minorului. Intrarea în stadion se face cu două ore înainte de începerea probei. Sportivii au obligaţia să păstreze distanţarea fizică prevăzută în ordinul 667/1236/07.07.2020. Accesul spectatorilor în stadion este strict interzis conf. Ordinului 667/1236/ 07.07.2020. M.D.