- Lege promulgată de preşedintele României
Salariaţii hărţuiţi moral vor putea cere despăgubiri angajatorului!
Salariaţii hărţuiţi moral la locul de muncă vor putea fi despăgubiţi de angajator, se arată într-o propunere legislativă care a fost semnată acum câteva zile de preşdintele României. Mai mult, aceşta vor mai putea primi şi bani pentru consiliere psihologică, pentru o perioadă pe care o va stabili medicul de medicina muncii.
Este vorba despre o propunere mai veche din 2018, care urmează să modifice două acte normative (Ordonanţ Guvernului nr. 137/2000 și Legea nr. 202/2002). Ca să se aplice, propunerea legislativă mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial. n esenţă, angajatorii vor putea fi obligaţi în instanţă să acorde daune compensatorii şi morale salariaţilor care au fost hărţuiți moral la locul de muncă. De asemenea, salariaţii hărţuiţi vor putea beneficia, din partea angajatorului, de sumele necesare pentru consiliere psihologică, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de către medicul de medicină a muncii.
Pe lângă daunele compensatorii şi consilierea psihologică, proiectul de lege prevede şi alte măsuri de protejare a angajaţilor, respectiv:
– toţi salariaţii au dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală;
– niciun salariat nu poate fi sancţionat, concediat sau discriminat (cu privire la salarizare, formare profesională, promovare etc.) din cauză că a fost supus sau a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă;
– salariatul poate fi reintegrat în muncă sau poate primi, în baza unei hotărâri judecătoreşti, despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit de către angajator.
În România, noţiunea de „hărţuire morală la locul de muncă” nu se regăseşte ca atare în niciun act normativ, motiv pentru care proiectul adoptat de deputați urmăreşte să completeze lacunele din legislaţia actuală.
Concret, se defineşte hărţuirea morală la locul de muncă drept „orice comportament exercitat cu privire la un angajat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acţiuni sau gesturi”.
Atenţie! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie publicat în Monitorul Oficial. M.D.