INGREDIENTE:
4 bucăţi tulpini de praz
300 gr. ciuperci
6 roşii
4 şniţele de curcan
sare, piper
2 linguri ulei de măsline
150 gr. smântână
1 linguriţă cimbru şi rozmarin
150 ml supă de legume
250 gr. mozzarella
frunze busuioc decor
MOD DE
PREPARARE:
Prazul se spală şi se taie fâşii groase. Ciupercile se taie rondele. Roşiile se opăresc câteva secunde în apă fiartă, se scot şi se taie bucăţele. Bucăţile de şniţel se dau cu sare şi piper.
Se încinge uleiul într-o tigaie. Se lasă la călit, la foc mic, prazul şi ciupercile, cca 8 – 10 minute, amestecând.
Se pun într-o tavă de copt bucăţile de şniţel, peste care se toarnă cei 150 ml de supă de legume (instant) şi legumele călite. Smântâna se amestecă cu restul de supă, apoi cu cimbrul şi rozmarinul. Compoziţia se toarnă uniform în tavă. Mozarella se taie feliuţe subţiri şi se aşază deasupra.
Se lasă la cuptor, cca 30 de minute, la 180º C.
Se decorează cu frunzuliţe de busuioc proaspăt.