Accident pe DN7

0



Accident petrecut ieri la pe DN7, la Morăreşti. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, Daniel M. de 41 de ani, din București, care conducea o autoutilitară, din direcția Râmnicu Vâlcea către Pitești, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, în condițiile unui carosabil umed. A pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o Solena condusă, din sens opus, de Vasile S. de 72 ani, din Muşăteşti. În urma accidentului, ambii conducători auto Gheorghe T.de 36 de ani, din Muşăteşti, pasager în cel de-al doilea autoturism, au fost răniți ușor și transportați la o unitate medicală. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. M.S.