Se pensionează judecătoarea Bădiceanu!

2



După ce Aneta Duţă judecătoare în cadrul Tribunalului Argeş s-a pensionat la începutul lunii octombrie, o altă cunoscută magistrată îşi va încheia cariera după o activitate de aproximativ 22 de ani. Este vorba de judecătoarea Ilenuţa Bădiceanu de la Curtea de Apel Piteşti.


Începând cu data de 1 octombrie 2020, s-a pensionat judecătoarea Aneta Duță de la Tribunalul Argeș, care a activat în cadrul Secției civile. Tot în luna acesta îşi va încheia activitatea şi Ilenuţa Bădiceanu de la Curtea de apel Piteşti, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel Pitești. Aceasta a înaintat o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii, solicitarea fiind admisă. Urmează ca propunerea de pensionare să fie înaintată preşedintelui Klaus Iohannis care va semna decretul. Ilenuţa Bădiceanu are o vechime ca judecător de 22 de ani. În anul 1994, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București şi s-a angajat consilier juridic la fosta fabrică Novatex din Pitești. În 1998 a intrat în magistratură devenind judecătoare. Şi-a făcut stagiatura la Judecătoria Darabani, judeţul Botoşani, ulterior transferându-se la Judecătoria Pitești. În anul 2006 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Piteşti iar în perioada 2006-2009, Ilenuța Bădiceanu a fost președinta Judecătoriei Pitești. A fost multă vreme formator coordonator de practică auditori de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, iar în perioada 2013-2014 a fost membru în Consiliul pedagogic al INM, ca reprezentant judecători. De-a lungul carierei sale Ilenuţa Bădiceanu. M.Sandu