TIMPI DE PREPARARE:
Timp de preparare: 35 min; Timp de gătire: 160 min; Gata în: 3 ore, 15 min.
INGREDIENTE:
1.8-2 kg muşchi de porc; 2 linguri ulei; 1 ceapă; 300 gr. cârnat proaspăt; 1 felie pâine prăjită; 1 lingură zeamă de lămâie; 1 linguriţă coajă rasă de lămâie; 150 ml vin alb; 1 linguriţă verdeaţă uscată (cimbru, oregano, salvie); sare; piper;
Pentru aluat 300 gr. făină; 150 gr. unt rece; 1 ou
MOD DE PREPARARE:
1. Ceapa se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Se căleşte în ulei şi se stinge cu 2-3 linguri de apă. Se lasă să fiarbă înăbuşit câteva minute, apoi se adaugă cârnaţii tăiaţi mărunt. Se lasă pe foc până se prăjesc cârnaţii, amestecând din când în când să nu se prindă de tigaie. Când se răceşte, se amestecă cu pâinea prăjită tăiată cubuleţe, coaja de lămâie, zeama de lămâie, 2-3 linguri de vin, sare, piper şi verdeaţă uscată după preferinţe.
2. Muşchiul de porc se spală, se curăţă de pieliţe şi se taie astfel încât să poată fi umplut. Se condimentează pe toate părţile cu sare şi piper, se umple şi se leagă să nu se desfacă. Se pune într-o tavă unsă cu ulei, se adaugă vinul îndoit cu apă şi se coace în cuptorul încins aproximativ 2 ore.
3. Între timp, se prepară un aluat din făină, 50 ml apă, un praf de sare, oul bătut şi untul tăiat cubuleţe. Se frământă rapid, se acoperă cu folie transparentă şi se lasă la rece.
4. Se scoate friptura din cuptor şi se lasă să se răcească. Se curăţă de aţele cu care a fost legată şi se acoperă cu aluatul întins într-o foaie subţire de 3-4 mm. Se pune din nou în cuptor şi se lasă să se rumenească frumos, aproximativ 40 minute.