S-a scufundat cu maşina în lacul Budeasa!

0



Accident ce putea avea urmări dramatice , ieri di­mineaţă în comuna Budeasa. Un tânăr în vârstă de 25 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi a căzut cu maşina în lac, scufundându-se. Din fericire, şoferul a fost salvat. A ajuns la spital în şoc hi­potermic. Maşina a fost scoasă câteva ore mai târziu după ce la faţa locului a ajuns un scafandru.

Primii care au ajuns la faţa locului au fost poliţiştii de la Secţia Rurală Bascov care au asigura primele măsuri, ulterior cercetările fiind preluate de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti. La scurt timp au sosit şi echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. „Am fost sesizaţi prin dispeceratul 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Budeasa. Ne-am deplasat cu un echipaj cu apă şi spumă şi unul SMURD la locul evenimentului. Am constatat că un autoturism marca Logan a plonjat în lacul de acumulare. Până la sosirea noastră şoferul a fost extras din apă de către participanţii la trafic. A rămas să-i acordăm primul ajutor medical, fiind transportat către spital”, declara după eveniment Nicolae Anghelescu, plutonier adjutant la ISU Argeş.
A derapat din cauza vitezei
Din primele verificări s-a stabilit că Sorin M. de 25 de ani, din Mioveni, conducea un Logan pe drumul adiacent lacului de acumulare, în zona Sudeaua în comuna Budeasa. Tânărul este angajat la o firmă de transporturi din Bascov şi mergea din direcţia Budeasa către Piteşti. Afara ploua abundent. Nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, într-o curbă ușoară la stânga, împrejurare în care s-a format fenomenul de acvaplanare (n.r maşina a derapat pe şoseaua udă), a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă. Maşina a plonjat în lacul de acumulare Budeasa. Din fericire, tânărul a reuşit să deschidă portiera şi să iasă din maşină, fiind scos din apă de câţiva bărbaţi. Era singur în autoturism. Când a fost preluat de echipajul SMURD se afla în şoc hipotermic. Câteva ore mai târziu, un angajat ISU Argeş a îmbrăcat costumul de scafandru şi s-a scufundat în lac găsind Loganul. L-a legat cu un cablu şi astfel autoturismul a fost tractat de o autospecială pentru a fi scos din apă. Pe durata operaţiunii, poliţiştii au blocat traficul. M.Sandu