Corturile de triaj vor fi înlocuite cu containere

0



Directorii spitalelor au avut o întâlnire cu prefectul județului, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căruia s-a discutat despre problemele cu care se confruntă şi soluţiile ce vor trebui adoptate pentru continuarea activităţii în bune condiţii. Având în vedere temperatuile scăzute, s-a luat decizia amplasării unor containere în locul corturilor unde se face triajul pacienţilor.


Având în vedere solicitările spitalelor și Serviciului Județean de Ambulanță, s-a decis implementarea unei soluții adecvate sezonului, pentru triajul epidemiologic al pacienților, care acum se realizează în corturi. Astfel, vor fi solicitate 26 de containere modulare și sisteme de încălzire corespunzătoare pentru triajul epidemiologic al pacienților. Acestea ar putea fi repartizate astfel:
– 4 Spitalului Județean de Urgență Pitești;
– 1 Serviciului Județean de Ambulanță Argeș;
– 2 Spitalului de Pediatrie Pitești;
– 4 Spitalului orășenesc Mioveni;
– 2 Spitalului municipal Câmpulung;
– 2 Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung;
– 2 Spitalului municipal Curtea de Argeș;
– 4 Spitalului orășenesc “Regele Carol I” Costești;
– 1 Spitalului de Pneumoftiziologie “Sfântul Andrei” Valea Iașului;
– 1 Spitalului de Pneumologie Leordeni;
– 1 Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu – Stolnici” Ștefănești;
– 1 Spitalului de Recuperare Brădet;
– 1 Spitalului de Psihiatrie “Sfânta Maria” Vedea.
Demersurile vor fi inițiate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. S.C. Distribuţie Energie Oltenia S.A. – Serviciul Dezvoltare Pitești va realiza operațiunile de racordare la rețeaua de energie electrică, în regim de urgență, a containerelor modulare. După repartizarea containerelor modulare, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență “Cpt.Puică Nicolae“ al Județului Argeș va asigura dezinfecția și amenajarea corespunzătoare a acestora. M.S.