A lăsat telefoanele pe gard reclamând că au fost furate

0



Un pensionar din comuna Bogaţi le-a dat de lucru oamenilor legii, duminică. Omul şi-a uitat cele două telefoane pe temelia de la gard şi a plecat la magazin. După câteva ore a sunat la 112 reclamând că i-au fost furate.


Gheorghe P., de 65 de ani, din comuna Bogaţi a ieşit duminică în faţa porţii, aşezându-și cele două telefoane mobile pe temelia din beton a gardului. Omul a stat o vreme acolo, ulterior a plecat la magazinul din sat unde a stat la o bere ceva timp. După câteva ore şi-a amintit de aparate şi a dat fuga acasă, să şi le recupereze. Când a ajuns, telefoanele nu mai erau. Deşi, în mare parte, era vina lui, fiind neglijent, bărbatul a cerut ajutorul oamenilor legii să-şi recupereze bunurile. Poliţiştii au vizionat nişte imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă şi l-au văzut trecând prin zonă pe Petre C., un alt localnic. S-au dus la el acasă şi l-au luat la întrebări, bărbatul recunoscând că el le-a luat. Cele două aparate, două telefoane Nokia cu butoane, în valoare de 600 de lei, au fost înapoiate păgubaşului, în timp ce pe numele lui Petre C. a fost întocmit dosar penal pentru furt. M.Sandu