Peste 500 de amenzi în minivacanța de 1 Decembrie!

0

În minivacanța de 1 Decembrie, peste 900 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acționat, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun. În cele patru zile au fost date peste 500 de amenzi. M.S. 

 

 Polițiștii argeșeni au desfășurat 117 acţiuni punctuale, dintre care 101 au fost organizate independent de către poliţişti, 12 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi patru cu alte structuri.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 7.540 de persoane (peste 1.800 de persoane în medie, zilnic), precum și 531 de mijloace de transport.

De asemenea, în cele patru zile, au fost verificate 542 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 557 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.750 de lei, după cum urmează:

– 512 sancțiuni, în valoare de 19.250 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală, constând în participarea la evenimente pentru care au fost impuse restricții sau nepurtarea ori purtarea necorespunzătoare a măștii;

– 139 de sancțiuni, în valoare de 1.500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare;

– 6 sancțiuni, în valoare de 17.000 de lei, ca urmare a nerespectării izolării sau carantinei la o adresă aleasă.

 

 

În ziua de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au constatat că la un apartament din aceeași localitate, se asculta muzică la un volum ridicat, fiind în desfășurare un eveniment cu caracter privat.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că la imobilul în cauză se aflau cinci persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.

Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.300 de lei, astfel:

– 4 sancțiuni contravenționale, cu avertisment, conform Legii 55/2020, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală, constând în participarea la evenimente pentru care au fost impuse restricții;

– organizatorul a fost sancționat conform Legii 61/1991R, cu amendă în valoare de 2.000 de lei;

– de asemenea, au fost aplicate alte 5 sancțiuni conform Legii 61/1991R, în valoare totală de 1.300 de lei.

 

 

În ziua de 30 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, care efectuau verificări privind persoanele care au instituite măsuri de izolare sau carantină la adresa aleasă, au constatat că un tânăr de 19 ani și un bărbat de 48 de ani, ambii având măsura stabilită la adrese din Ștefănești, nu au respectat această obligație.

Având în vedere cele constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020.

De asemenea, în ziua de 01 decembrie a.c., polițiștii au verificat cele două persoane, constatând din nou că nu au respectat obligația.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate alte două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar situațiile constatate au fost comunicate către D.S.P. Argeș.