Evenimentele zilei

0



✓ 1389: Tratatul de alianță de la Radom, dintre Mircea cel Bătrân și regele Poloniei.
✓ 1799: Franța adoptă metru ca unitate de măsură oficială.
✓ 1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii. Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.
✓ 1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.
✓ 1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.
✓ 1898: La Paris este semnat un tratat prin care se punea oficial capăt războiului dintre Spania și America.
✓ 1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.
✓ 1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.