La 78 de ani, condamnat 9 ani!

0



Un bătrân în vârstă de 78 de ani, din comuna Arefu, ar putea să-şi găsească sfârşitul în închisoare. A fost condamnat să ispăşească o pedeapsă de aproximativ 9 ani, cu executare, pentru tentativă de omor. Dacă va supravieţui detenţiei, acesta ar trebui să se elibereze din penitenciar la peste 80 de ani. Bărbatul şi-a bătut crunt concubina, o femeie în vârstă de 75 de ani, invalidă, apoi a abandonat-o în cameră şi a dat foc casei. Femeia a fost salvată după ce, tot el, speriat, i-a mărturisit unui vecin ce a făcut!


În luna mai a anului trecut Laslo. L. de 78 de ani, din comuna Arefu a fost la un pas să îşi omoare concubina, din gelozie. Breat criţă, bărbatul şi-a amintită că în urmă cu vreo 20 de ani, la începutul relaţiei lor, femeia l-ar fi înşelat. I-a făcut reproșuri, s-a năpustit asupra ei şi a lovit-o provocând-i multiple răni la faţă. Mai mult, în toiul scandalului a amenințat-o cu moartea. La un moment dat a obosit și nu mai putea să o lovească dar ca să o convingă că nu glumeşte, a luat un bidon cu motorină pe care îl foloseau să aprindă focul în sobă şi a turnat lichidul inflamabil pe tocul uşii şi pe un fotoliu dându-le foc. Când vâlvătaia s-a întins, s-a speriat şi a dat fuga la un vecin cerându-i să sune la 112. Împreună cu localnicul s-a întors acasă şi amândoi au scos-o din casă pe femeie şi au stins flăcările. La sosirea pompierilor şi poliţiştilor, bătrâna avea leziuni la faţă provocate de lovituri dar şi arsuri de gradele I şi II pe 9% din suprafaţa corpului, respectiv pe faţă şi pe mâini. A fost transportată la Spitalul Municipal Curtea de Argeş şi de acolo a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Are de plătit și despăgubiri

A fost reţinut, fiind acuzat iniţial, de distrugere prin incendiere şi violenţă în familie, sub aspectul lovirii sau altor violenţe. Ulterior, anchetatorii au schimbat încadrarea în infracţiunii de violenţă în familie, sub forma tentativei la omor calificat. Bărbatul a stat în arest preventiv două luni, după care a fost plasat în arest la domiciliu. A fost trimis în judecată iar Tribunalul Argeş a dat sentinţa zilele de trecute. Laslo L. a primit o pedeapsă de 8 ani şi 8 luni închisoare cu executare. Instanţa a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele bărbatului. În timpul procesului, concubina agresată s-a constituit parte civilă în proces şi i-a cerut bărbatului despăgubiri. Instanţa i-a dat câştig de cauză: „ admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă O.A. şi obligă pe inculpatul Leordean Laslo la plata sumei de 5000 de lei – reprezentând daune morale şi 3000 de lei reprezentând daune materiale către partea civilă O.A. Pe durata procesului inculpatul a fost reprezentat de un avocat din oficiu. Decizia nu este definitivă, dar Laslo L. nu a declarat apel până ieri.  M.Sandu