S-a răsturnat cu mașina într-o curte!

0

Miercuri dimineață, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin dispeceratul 112, despre producerea unui accident rutier, în care un autoturism s-a răsturnat, în localitatea Tigveni. Mașina condusă de un tânăr de 23 de ani a ieșit de pe șosea, s-a răsturnat și a ajuns într-o curte. Fratele șoferului a fost rănit , fiind transportat la spital. M.S.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 23 de ani, din Sălătrucu, care conducea un autoturism pe DN 73C, din direcția Tigveni către Curtea de Argeș, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se, în afara părții carosabile, pe un gard, anunță IPJ Argeș.

În urma accidentului, un bărbat de 28 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit și transportat la spital de un echipaj SMURD.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.