- Simona Bucura Oprescu, deputat PSD Argeş
Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de Argeș, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților anunţă că pot fi obţinuţi bani din PNNR pentru dezvoltarea companiilor!
„Companiile din județul Argeș și nu numai pot beneficia de sprijin nerambursabil din PNRR destinat investițiilor, în special cele din zona de producţie. Schema de sprijin se redeschide pe 15 iunie și durează până pe 26 iulie.Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM, cât şi companii mari, cu personalitate juridică.Obiectivul este stimularea investițiilor în zonele defavorizate economic, creșterea numărului de angajați și dinamizarea unor sectoare cheie ale economiei țării. Firmele din județul Argeș vor beneficia de alocări de până la 50% din valoarea proiectelor de investiții derulate în anii următori.Industria prelucrătoare (producție) este principala secțiune care este eligibilă pentru această schemă de sprijin. Investiția derulată trebuie să fie de minimum 1 milion euro, iar o componentă importantă a acesteia o reprezintă crearea de noi locuri de muncă, păstrarea numărului mediu de angajați timp de 5 ani, respectiv achitarea de taxe și impozite pe profit și cu salariile angajaților în acest timp.” a transmis Simona Bucura Oprescu deputat PSD de Argeş. M.S.