36 piese de port și podoabe tradiţionale expuse la Muzeul Golești

0

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti găzduiește, în această în aceste zile, o expoziție inedită care cuprinde 36 piese de port și podoabe tradiţionale din patrimoniul a 12 muzee din țară, inclusiv muzeul din Argeș. M.D.
Piesele etalate sunt de colecție și reprezintă comunități rurale și orășenești din mai multe zone ale țării. Aici puteți urmări firul unor povești pentru a vedea ce ne unește, ce ne apropie. Puteți descifra ce mesaje ne transmit strămoșii noștri, cum era viața, cum erau vremurile.
Varietatea formelor și motivelor capătă sens și unitate atunci când sunt expuse împreună. Deși, la prima vedere sunt diferite, straiele moștenite au un fond comun, o țesătură specifică poporului român, care ne definește ca unitate etnologică. Acestor elemente stilistice li se adaugă componenta socială, care spune povestea din spatele obiectelor, a oamenilor care le-au creat și purtat.

Expoziția poate fi vizitată până în august

Expoziția va fi deschisă pentru public, în perioada 29 iunie – 27 august 2022, la Muzeul Golești, în bolnița banului Radu Golescu. Inițiativa proiectului „Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite” a aparținut Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Maramureşean Sighetu Marmaţiei, Muzeul Brăilei “Carol I”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane şi Colecţia Etnografică Marius Matei.