Este destul de comic să vezi că progresiștii se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii. Este nevoie ca guru Georgescu să născocească fraze alambicate pentru a-i inflama pe adepți, pe când posesorii de trotinete și suporterii lor ajung la fandacsie gâdilați de un biet reportaj plin de truisme. Adevăr grăiesc cei care spun că extremele se pupă între ele.

Dacă filmulețul Recorder nu ar fi existat, trebuia inventat urgent, pentru că USR era în corzi. Moșteanu plecase cu coada între picioare, Diana Buzoianu rezista doar pentru că ei sunt reziști, Oana Țoiu ajunsese subiect de bancuri erotice și nici șeful Nicușor nu se simțea prea bine deoarece, oricum ai da-o, nu are ceea ce se numește o licență obținută în urma unui examen, ci mai degrabă un certificat de echivalare.

În ce-l privește pe domnul președinte, trebuie să precizez că nu se pune problema să îl comparăm cu bioterristul care a fost la Apărare. Au dreptate cei care spun că în Franța, studenților români li se echivalau cei trei ani din țară cu licența (dar nu li se dădea diplomă). Olimpicul nostru nu avea de ce să obțină licență nici în Franța, deoarece se presupunea că o are. La întoarcerea în țară, certificatul de studii de la ENS a fost echivalat oficial, așadar legal, cu licența. Nimic fals, dar dacă vrei să găsești nod în papură, îl găsești, în sensul că omul n-a dat examen de licență.

La suferința groaznică la care era supus partidul USR, se adăugau comportamentul obsesivo-fobic al lui Bolojan, nesimțirea CCR și decizia înnebunitoare pe care cineva de la noi trebuia să o ia în sensul susținerii ideii folosirii activelor bancare ale Rusiei pentru sprijinirea Ucrainei.

După cum se vede, situația era încurcată mai rău ca niciodată, motiv pentru care era nevoie ca de aer de Recorder.

Ce a spus Recorder este redundant. Știm cu toții că sistemul judiciar dă rateuri, dar la fel se întâmplă cu întregul nostru stat de drept. Mizeria publicistică constă însă în acuzarea Liei Savonea pentru închiderea a mii de dosare pe motivul prescripției.

Asupra prescripției trebuie să zăbovim puțin, deoarece agitatoarea Angi Șerban, de pildă, nu are niciun interes și nici putința de a o explica la portavoce, în piață. Din 2018 până în 2022, dispoziția din Codul Penal privind întreruperea prescripției răspunderii penale a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională și nu a fost corectată în timp util de Parlament. Drept urmare, norma care stabilise că „prescripția se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură” nu mai producea efecte, iar legea nu mai conținea un text clar de întrerupere a prescripției. Întrucât prescripția răspunderii penale este un mecanism care elimină dreptul statului de a urmări penal și de a sancționa o persoană după trecerea unui anumit termen, în această perioadă se crease o situație în care actele de urmărire penală sau procedură nu opreau cursul prescripției.

Instanțele puteau constata, ca efect juridic, că termenul de prescripție a răspunderii penale a expirat pentru anumite fapte, chiar dacă acestea erau probabile și ancheta era în curs. Consecința era încetarea procesului penal sau clasarea unor dosare care nu fuseseră soluționate în termen, fără condamnare. Chiar dacă fapta exista și era dovedibilă, statul pierdea dreptul de a o sancționa din cauza lipsei unui mecanism legal clar de întrerupere.

Dacă mă întrebați pe mine, această situație a fost generată artificial în avantajul unor persoane protejate de unul sau altul dintre partenerii strategici, altminteri ar fi fost simplu să fie remediată în 2018, imediat ce CCR a vorbit despre neconstituționalitate. Poate că Predoiu a fost vinovat, dar nici useristul Stelian Ion nu a sărit să repare lucrurile. Poate că a greșit Cîțu, dar nici Orban nu a înlăturat greșeala. După patru ani de prescripții, totuși, în 2022, nebunia a fost curmată, pe timpul când premier era Bunelul, iar la Justiție, Predoiu, cel care o generase. În acest punct, Recorder are dreptate, adică Predoiu poate fi arătat cu degetul, dar acest ghem este atât de încurcat încât nimeni nu îl poate descurca.

Știu că vreo câteva paragrafe de mai sus sunt tehnice, dar nu am avut ce face. Are justiția păcate grele, dar ele pot fi plasate 90% în vremea Binomului, nu a Liei Savonea. Este de-a dreptul idioată situația în care tinerii frumoși și liberi au ieșit din case întru apărarea lui Coldea și a lui Kovesi, iar acum ies din nou pentru a condamna tot ce poartă robă de magistrat.

În sinteză, au dreptate cei care spun că ”USR își anticipează mazilirea din Guvern, iar exploatarea politicianistă a crizei din justiție îi vine mănușă pentru a încerca o revenire în opțiunile de vot, marota anticorupție (corupții celorlalți, nu ai lor) fiind singura temă care l-a adus vreodată în prim plan. Opoziția nu o mai poți face față de AUR sau abstractul pericol rusesc, trebuie să te rățoiești la cei care guvernează, adică la ceea ce va deveni în curând, în retorica lor, monstruoasa coaliție PNL-PSD sau USL 2.0”.

Ce e întâi nu e pe urmă. Puterea ONG-urilor expiră văzând cu ochii și urma nu mai scapă turma. USR se va întoarce la judecata opiniei publice, iar activiștii reziști vor pleca acasă mai săraci ca altădată.

Este aici și efectul MAGA versus Soros.

Rămânem cu constatarea amuzantă că progresiștii de pe Facebook se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii.

Gheorghe Smeoreanu

Din punctul meu de vedere

Dacă în privința faptului că suntem pro-occidentali și nu pro-ruși lucrurile sunt clare pentru majoritatea românilor, iată că nu le fel stă situația atunci când se pune problema să decidem dacă suntem pro-europeni sau pro-americani.

În ultima vreme, a devenit aproape obligatoriu să avem o opțiune în chestiunea susținerii fie a punctului de vedere al Comisiei Europene, fie a celui exprimat de Donald Trump. Din păcate, situația a evoluat de așa natură încât Washington-ul și Bruxelles-ul își numără fiecare susținătorii de pe bătrânul continent.

Mă număr printre susținătorii UE, ceea ce cred că ați face bine să puteți spune și dumneavoastră.

Pentru că gândirea critică trebuie să ne însoțească la orice pas, voi enumera câteva aspecte negative pe care adversarii Comisiei Europene le vehiculează.

Strategia de securitate a Casei Albe susține ca „Europa să rămână europeană, ca aceasta să-şi recâştige încrederea în sine la nivel civilizaţional şi să abandoneze obsesia zadarnică a asfixierii normative”. În document, se mai spune că UE „subminează libertatea politică şi suveranitatea”, că ”politicile privind migraţia transformă continentul şi creează tensiuni”, că pe continent se practică ”cenzura libertăţii de exprimare şi reprimarea opoziţiei politice”, iar pe ansamblu asistăm la ”pierderea identităţilor naţionale”.

Evident că nu voi scrie un eseu prin care să analizez fiecare dintre aceste acuzații. Trebuie spus însă că dacă în America problema statelor unificate s-a rezolvat încă de acum mai bine de 150 de ani, Europa tânjește încă să găsească o formulă unificatoare prin care să rămână relevantă economic și militar. De aici apare, probabil, senzația asfixierii normative. Dacă ne-am întoarce în timp, o astfel de ”asfixiere” am găsi-o și în America aflată în proces de federalizare. La fel stau lucrurile și în legătură cu ”subminarea suveranității”. Dacă chestiunea este pusă pe tapet chiar și în SUA zilelor noastre atunci când Trump trimite Garda Națională pentru rezolvarea unor probleme care ar putea ține de competența guvernatorilor, cu atât mai mult poate să apară o senzație de ”subminare” a deciziilor luate la nivel național într-o Uniune Europeană care își caută drumul. Cât privește critica adusă de administrația americană politicilor europene de imigrație, cred că ar fi potrivită zicala românească ”râde ciob de oală spartă”.

Separat, trebuie să analizăm acuzația precum că UE practică ”cenzura libertăţii de exprimare şi reprimarea opoziţiei politice”. Concret, Donald Trump a condamnat amenda de 120 de milioane de euro aplicată de UE platformei de socializare X a lui Elon Musk, manifestând-se în stilul său caracteristic: „Este o chestie foarte urâtă. (…) Este o chestiune dură. Nu cred că este în regulă. Nu știu cum au putut să facă asta. Voi vorbi mai târziu despre asta, voi primi un raport despre asta. Europa trebuie să fie foarte atentă. Fac multe lucruri. Vrem să păstrăm Europa așa cum este. Europa se îndreaptă într-o direcție greșită. Este foarte rău, foarte rău pentru oameni. Nu vrem ca Europa să se schimbe atât de mult. Merge într-o direcție greșită”, a spus Trump.

Două comentarii ar fi de făcut. America este patria META și X, prin care poate controla mentalități la nivel mondial, motiv pentru care Donald Trump se va revolta ori de câte ori UE va stabili reguli aplicabile rețelelor sociale. În paranteză fie spus, nici Casei Albe nu îi place TikTok, motiv pentru care a decis să cumpere rețeaua în varianta americană. Ce să facă Bruxelles-ul, să cumpere X și Facebook? Apoi, ideea ”trebuie să păstrăm Europa așa cum este” arată chiar insultător, pentru că doar europenii pot decide ce fel de Europă le convine.

Un al doilea set de acuzații cuprinde bănuielile că undeva, la vârful Comisiei Europene, cinstea nu ar fi la ea acasă, supoziție amplificată de două aspecte, anume scandalul mesajelor schimbate de Ursula von Der Leyen cu conducerea Pfizer și percepția că regimul Zelensky este profund corupt și nu ar fi exclus ca ajutorul acordat Ucrainei să se întoarcă, parțial, în conturile liderilor europeni. În ambele cazuri, cetățenii au dreptate să fie suspicioși, dar există și de data aceasta un dicton, de sorginte britanică, se pare, anume că nu trebuie să arunci copilul o dată cu apa din copaie.

Am ajuns la problema-cheie, anume susținerea, ce pare dusă dincolo de limită, acordată Ucrainei de către principalii lideri europeni. Aici, memoria Americii și a Europei se despart deoarece diferă enorm. Disputele de astăzi pe această problemă, a dimensiunii sprijinului, sunt justificate, doar că numai istoria, viitorul, vor decide cine are dreptate. Fiindcă am folosit deja două dictonuri, merge și al treilea: cine s-a fript cu ciorbă, suflă și în iaurt.

Un comentariu aparte merită ideea confiscării activelor bancare rusești din Belgia cu garanții date individual de statele UE. România, de pildă, ar urma să vină cu o garanție de peste 4 miliarde de de euro, ceea ce pare absurd, în condițiile austerității de acum. Pe de altă parte, apărarea graniței de răsărit ne-ar costa infinit mai mult în situația unei agresiuni. Înclin să cred că s-a vehiculat o strategie maximală riscantă pentru a se obține mai ușor contribuțiile directe.

Vorbeam mai sus despre faptul că doar istoria va da verdictul. Mai ales România trebuie să privească din perspectiva termenelor lungi, viziune în care susținerea Ucrainei este obligatorie.

Acestea fiind zise, cum răspundem la întrebarea ”eu pentru cine votez”, pentru America sau pentru Europa?

Ce să spun, „nu mă-mpingeți, c-amețesc”.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)

E destul atâta: Mitică – de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.

Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.

El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.

Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate.

(Am citat din Caragiale).

x

A fi idiot în vremea noastră nu mai constituie o culpă personală. Școala, rețelele sociale, mesajele politice, mass media, plus ”lemnul strâmb” al omenirii generează idioți. Idiotul nu e vinovat cu nimic, ba chiar poate fi considerat victimă.

E de dorit totuși ca victima să nu provoace alte victime, iar în acest sens, mă bucur mult că Bucureștiul idiot nu are șanse să câștige alegerile. După cum se poate vedea în urma exit-poll-urilor, candidata marș a pierdut, ceea acum ni se poate părea normal, dar eu unul recunosc că mi-a fost frică.

Ar fi fost o nenorocire ca România să aibă o capitală idioată.

Eșecul idioților din Capitală poate avea un efect benefic asupra maselor de idioți din țară, deoarece idiotul vrea să fie cool. După cum se va vedea în rezultatele finale ale votului, ești cool, adică votezi ca bucureștenii, doar în măsura în care nu votezi candidatul marș.

Primul gând după închiderea urnelor este așadar că trebuie să mulțumesc bucureștenilor, Miticilor, celor de rit vechi și celor de rit corporatist.

A doua bucurie a fost să văd că primarul Bucureștilor nu e pus cu mâna nevăzută, iar dacă datele pe care le avem până la ora 21 nu mint, înseamnă că Miticii au fost mai puternici decât sistemul trădător, au fost mai isteți decât prevedea Nicușor Dan și decât promiseseră, probabil, personajele secrete fără control civil, care control pare să fi fost amânat tocmai pentru a lăsa libertatea de mișcare păpușarilor.

Pentru a fi mai limpede în exprimare, permiteți-mi să citez din Oracolul de la Bălcești, pe numele său din buletin Mitică Dragomir, care a spus cu câteva zile înainte de alegeri în felul următor:

 ”Normal și drept ar trebui să iasă Băluță. Să fie foarte clar. Normal și drept, cel mai îndreptățit, cel mai bun și cel mai… Profesionist. Și gospodar… Gospodar e Nețoiu. Dar ăsta (n.r. Daniel Băluță) este om care a făcut în București ce n-a făcut niciun primar până acum în ultimii 35 de ani. Și am senzația că îl trage în piept chiar propriul lui partid. Cu toate că… (…) Normal și drept, dacă lumea este cinstită… Da. Trebuie să iasă Băluță. Dar aici este puhoiul împotriva președintelui. Ai înțeles? Pentru că USR-ul și-au luat niște măsuri ieșite din comun”.

Oracolul nostru a continuat: ”Ca să fie foarte clar. Aici este un jmen. Dacă va ieși Băluță… Da. Sau Anca Alexandrescu… Fii atent aici, atunci alegerile sunt 100% corecte. Dacă iese altcineva în afară de Băluță, înseamnă că PSD-ul a căzut la pace să ia SRI-ul, cu toate că văd că Nicușor joacă cel mai bine”.

Miticii, fiindcă la ei mă întorc, șochează însă întreaga țară, ignorând criza, arătând că ei sunt mai șmecheri decât austeritatea. Pică astfel Teoria Alegerii Raționale, un cadru sociologic și economic ce presupune că indivizii iau decizii acționând rațional pentru a-și maximiza beneficiile (utilitatea) și a-și atinge scopurile, luând în considerare preferințele și constrângerile existente. Al dracului domn Mitică, are spirit de sacrificiu!

În mod normal, după alegerile bucureștene se vor limpezi apele și la nivel național, deoarece PSD va reacționa, pe principiul că nu mai are ce pierde. Ilie Sărăcie a greșit grav mărind taxe și impozite care nu aduc aproape nimic în echilibrarea bugetului, dar care au creat panică și au stopat consumul și investițiile. Ca să fie mai clar, când procedezi la impozitarea lăuzelor și veteranilor iei praful de pe tobă, dar transmiți inclusiv milionarilor că începe lupta pentru supraviețuire. Cu personalitatea sa rigidă, neadaptabilă, anxioasă, Bolojan a blocat economia și nu îi poți considera paranoici pe cei care gândesc că a făcut-o intenționat.

Iată însă că este posibil ca domn Mitică să îl crediteze moral pe Ilie Sărăcie, dar să îi discrediteze pe trotinetiști, oarecum în compensare.

În oricare scenariu, USR își face bagajele.

Dacă datele prefigurate la ora 21, când scriu aceste rânduri, nu mă înșeală, astăzi au pierdut doamna marș, concubinul doamnei Grădinaru, dar au învins cei care l-au vrut pe Bolojan cu bisturiul în mână.

A câștigat România?

Să ne spună domn Mitică!

Gheorghe Smeoreanu

Sunt în așa fel construit încât nu pot să urăsc, ceea ce cred că este un defect, dar recunosc că sunt la un pas să îl urăsc pe Călin Georgescu.

Când îl aud cum se tânguie, bătându-și joc în mod absolut de bieții săi adepți săraci cu duhul, l-aș lua la palme, fără să mă mai gândesc dacă e o marionetă rusească sau doar un simplu rătăcit cu capul. Auziți:

”Trebuie să ne luăm soarta în mâini și să înțelegem că fără Iisus Hristos nu facem nimic. Luptați să deveniți conștienți (…) Astăzi România a ajuns la cel mai jos punct. Oamenii au devenit de două feluri. Oameni care au preț și oameni care au valoare. Astăzi, acum, e momentul ca fiecare dintre noi să decidă ce fel de viață și ce fel de Românie își dorește. (…)”

Aproape aceleași trăiri le am și atunci când îl văd la televizor pe George Simion, cu chipul lui isteț de oaie.

Să observăm că mișcarea zisă suveranistă evoluează spre o foarfecă politică, avem pe de o parte discursul halucinant, iar pe de alta, o direcție pragmatică. Aducerea lui Dan Dungaciu ca mâna dreaptă a lui Simion semnifică o pregătire pentru momentul în care PSD ar decide că nu există o altă soluție decât guvernarea alături de AUR.

Cineva îmi semnalează o postare a lui Petrișor Peiu în care se arată că AUR ar fi devenit, încetul cu încetul, un partid frecventabil, cu o conducere de intelectuali autentici. Spune Peiu, pe care îl citez în întregime pentru a arăta câtă străduință pune lupul în schimbarea părului:

”Deși la Congresul AUR de duminică ne-am străduit cât am putut de mult, am eșuat în a egala performanța celor de la USR: nu am reușit să avem în conducere niciun absolvent al prestigioasei universități Bioterra!

Am încercat cu Sorin Lavric, dar acesta nu s-a învrednicit să absolve decât umila Universitate de Medicină și Farmacie Carol Davila. A mai încercat o dată, dar nu a reușit decât banala facultate de Filosofie de la Universitatea București.

Am sperat ceva mai mult de la Dan Dungaciu, dar și acesta nu s-a învrednicit prea tare: doar șef de promoție al Facultăţii de sociologie, psihologie şi pedagogie și apoi abia un prăpădit de doctor al Universității București.

Nici mai tânărul Mihai Neamțu nu ne-a ajutat prea mult: a făcut o obișnuită Facultate de Filozofie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca și un doctorat la Londra, la umila King’s College.

Am sperat ceva mai mult de la Virgiliu Vlăescu, dar am fost din nou dezamăgiți: un amărât de biofizician și doctor în bioetică.

Cât despre președintele partidului, George Simion, acesta nu a reușit nici până în ziua de astăzi să ne arate măcar o diplomă de master la Bioterra. Se tot încăpățânează să rămână licenţiat în Administraţie şi Afaceri la prea-comuna Universitate din Bucureşti, plus un master la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Asta e, ne pare rău! Nu avem niciun absolvent de Bioterra! Ne simțim rușinați în fața splendorii intelectuale a unor biografii cărturărești precum ale lui Ionuț Moșteanu sau Ioana Ene Dogioiu…

P.S. am uitat să vă spun cât de rușinați suntem cu Silviu Gurlui, doctor în fizică al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, cu Sorin Muncaciu, absolvent al UMF Carol Davila sau cu Laurențiu Plaesu, nefericitul absolvent de drept al Universității București. Îmi cer scuze că îi deconspir așa de greu”.

Se deschide, după cum vedeți, o altă foarfecă. O mână de intelectuali cu studii bune se bazează pe câteva milioane de români ceva mai simpluți.

Totul va depinde de evoluția ideologică a Europei, Dungaciu fiind cunoscut ca adversar declarat al UE și avocat al Federației Ruse.

Aș vrea să transmit ideea că viitorul este total incert. Fără sprijin ideologic american, actualul profil politic al UE va fi dificil de păstrat, iar alternativa nu poate fi decât slăbirea sistemului de la Bruxelles. Ar putea fi momentul în care atmosfera politică din România să devină irespirabilă, fiindcă așa e românul, pe cât e de blând, pe atât de turbat poate să devină în anumite momente. Despre pogromul de la Iași, marele poet Paul Celan spune că a relevat ”sălbăticia măcelurilor în stil românesc”. E doar o aluzie aici, nu îmi permit mai mult și sper ca avertismentul meu să fie superfluu.

Războiul din Ucraina a ajuns la momentul deconturilor, percepțiile americane și europene sunt atât de divergente încât de aici se pot naște monștri.

În aceste momente, e bine de știut că indiferent câte diplome pe bune ar înregistra conducerea AUR, încă nu se pune problema ca acest partid să evolueze la cârma unui stat de drept. E atâta demagogie și confuzie în această zonă, încât PSD nu are cum să ia în calcul o coaliție dacă nu vrea să sară de pe șinele democrației.

Georgescu și Simion sunt o capcană în care românii nu au căzut și sper să nu cadă, indiferent ce strategii de demonstrare a onorabilității vor adopta acești dușmani ai umanismului occidental.

PSD, leagă-te de catarg și nu asculta chemarea sirenelor nebune!

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)

Din punctul meu de vedere

Avem o mare problemă, ea vine, după părerea mea, pe locul trei, după război și încălzirea globală, anume încrederea excesivă, uneori fanatică, în propriile opinii. Ni s-a spus, pe multe canale de comunicare, începând cu școala, continuând cu televizorul și rețelele sociale, că trebuie să avem încredere în noi, să fim noi. Be You este o marcă de cosmetică. Într-o vreme, cărțile de înțelepciune ne spuneau că e necesar să fim prudenți și sceptici, dându-ni-l drept exemplu suprem pe Socrate și exprimarea lui ”Știu că nu știu nimic”, în timp ce astăzi avem librării pline cu lucrări de dezvoltare personală în care lozinca este să ne formăm un fel de a fi și să ținem cu dinții de el.

Sună frumos să fii tu însuți, problemele apar însă atunci când tu ești o moleculă socială care votează și postează, exacerbându-și încrederea și ignorând opiniile contrare, ba chiar batjocorindu-le cu toată energia. Cele mai noi cercetări cu privire la viitor ajung la concluzia că dăm pe dinafară de orgoliu și subiectivism.

Recenta dezbatere mondială, în miezul căreia ne aflăm încă, privitoare la planul de pace pentru războiul din Ucraina, a surexcitat opinia publică într-atât de mult încât articolul meu precedent în care spuneam că mă bucură negocierile a fost sancționat drastic de unii internauți. Pacea a devenit hidoasă, negocierea s-a transformat în otravă, ceea ce poate semnaliza o intoxicație morală aproape letală.

Aproape disperați că omenirea nu găsește un mod de gândire solidar și întemeiat pe cunoaștere, autorii cărții ”Gândirea mileniului trei”, bestseller în România, la această oră, ne îndeamnă ca atunci când emitem o opinie, să privim concomitent și în sens opus.

Aș vrea să iau un exemplu concret și vă supun atenției următorul text care circulă pe Facebook:

”Fostul analist CIA, Larry C. Johnson, a vorbit la podcastul Judging Freedom – găzduit de judecătorul Andrew Napolitano – despre o presupusă fraudă masivă implicând ajutoare occidentale pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 48 de miliarde de dolari, care ar fi fost deturnate și spălate prin bănci estoniene. Conform lui Johnson, Departamentul Apărării SUA investighează o schemă uriașă de corupție legată de ajutoarele militare și financiare trimise Ucrainei de la începutul conflictului cu Rusia. Fondurile destinate înarmării și susținerii efortului de război ar fi fost deturnate de oficiali ucraineni din cercul președintelui Volodimir Zelenski. Johnson susține că majoritatea banilor au ajuns în conturile personale ale lui Zelenski și ale apropiaților săi. El descrie asta ca „cel mai mare caz de corupție” din istoria recentă a Ucrainei, care ar pune în pericol întregul efort de război, prin scăderea moralului și a credibilității”.

Ce facem când citim aceste afirmații? Avem câteva posibilități: să spunem că sunt emise de proruși, să le acceptăm tale quale, ori pur și simplu să le adăugăm gândirii noastre pentru a le putea ulterior verifica, pune în context, valorifica sau arunca la gunoi. A lua în calcul astfel de texte îl poate face pe acela care le consideră conspiraționiste să își atenueze părerile despre puritatea și eroismul regimului de la Kiev. Vă rog să observați că nu am folosit exprimarea ”să își schimbe părerile”, vorbind despre atenuarea lor, ceea ce implică o deschidere spre comunicarea cu cei care împărtășesc astfel de teorii.

În paranteză fie spus, s-a ajuns la paradoxul în care clasa politică românească este considerată coruptă, în vreme ce clasa politică ucraineană este văzută ca fiind cinstită. Lucrând cu astfel de ingrediente, devine logic faptul că nu vom găsi soluții bune pentru raportarea la acest război.

Poate să sune prezumțios faptul că vin cu un citat dintr-o carte, dar voi risca. În ”Gândirea mileniului trei/ Cum să găsești sens într-o lume fără sens”, la pagina 369, stă scris: ”Trebuie să înțelegem modalitățile în care ne înșelăm singuri în privința acestei realități când nu înțelegem dovezile noastre nesigure (zgomotoase). Trebuie să construim corect pe baza indiciilor probabiliste care ne sunt date. Să prosperăm când știm cum să profităm de cei care ne contrazic suficient pentru a ne permite să întrezărim unde ne-am blocat într-un punct de vedere incorect. În plus, putem să înaintăm mai rapid când avem posibilitatea de a alege experții care demonstrează înțelegerea lor, a tuturor acestor concepte fundamentale, cei care, de exemplu, caută ei înșiși viziuni contrare”.

Mărturisesc că am citit de câteva ori aceste rânduri înainte de a-mi spune că le-am înțeles. Am subliniat termenii care spun că ne putem înșela singuri, că indiciile pe care le avem sunt probabiliste, că e nevoie să ne încredem măcar puțin în acei oameni care știu să apeleze și la viziuni contrare propriilor viziuni. Am ajuns la concluzia că astfel de oameni trebuie căutați atunci când ne referim la probleme atât de dificile și de semnificative pentru viața noastră cum este acest nenorocit de război din Ucraina.

Îmi pare rău că am complicat lucrurile, dar cred că nu se putea să transmit altfel ideea principală a acestui articol, anume că pentru a ne forma opinii juste trebuie să fugim de militanți, de cei care ne pun în față un singur punct de vedere. Trebuie să fugim de ei sau, dacă nu putem deoarece nu găsim decât militanți, să fim atenți și la cei care militează în sens contrar.

Cred că societatea românească a rămas în trendul veștejirii mișcării nenorocite inițiate de gruparea Călin Georgescu. În legătură cu aceasta, am fost câteva milioane de acord că avem de a face cu o manevră perversă și trădătoare, avându-l în centru pe acest guru pervers. Din inerție, în acest moment ne temem de probabilism deoarece în legătură cu Georgescu și Simion nimic nu este probabilistic, totul e clar. Următoarele probleme care ne apar în față nu sunt însă la fel de clare, iar planul de pace pentru Ucraina face parte dintre acestea.

De mii de ani, omenirea și-a construit repere solide, valori în afara cărora ar fi dispărut. Una dintre acestea este pacea.

Cândva, căutând pacea, Neville Chamberlain, Lord Halifax și Edouard Daladier s-au înșelat și au căzut în capcana lui Hitler. Privind înapoi, îi considerăm niște naivi, dar asta nu înseamnă că ar fi putut lua altă decizie.

În privința unor repere decisive pentru umanitate, cum ar fi nașterea, iubirea, viața și moartea, războiul și pacea, un strop de naivitate poate fi bun. Antonimul naivității este luciditatea, dar adeseori aceasta devine scepticism, cinism sau chiar răutate.

Am încercat să arăt că pacea nu e pe Facebook. Parafrazându-l pe Milan Kundera: pacea e în altă parte.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în ziele de luni și joi)

Din punctul meu de vedere

Evident că mila nu mai e la modă, iar principiile sterile domină spațiul public. Văd postări înverșunate contra planului de pace al lui Trump. Ele vor să arate că semnatarul postării este lucid și demn, total intransigent și mândru cetățean al părții civilizate a omenirii. Că merită un like.

Pentru că nu sunt în trend, îmi permit luxul de a suferi alături de mama care își vede pruncul ucis de o rachetă și de tatăl care își primește fiul plecat pe front în cutie de lemn. În consecință, nu dau doi bani pe textele semețe redactate la căldură și cu o cafea în față, în deplină liniște și pace.

Pentru propriul amuzament, mi-i închipui pe autorii acestor declarații cu pantalonii uzi în față și maro în spate imediat ce glonțul le-a trecut pe la ureche.

Voi fi clar. Niciodată omul de rând nu a mers de bunăvoie la război, iar elitele nu au mers deloc, niciodată. I-am văzut pe ucrainenii bogați părăsind țara și pe tineri luați la oaste cu arcanul în centrul Kievului. Dezertările au ajuns la cifra de mii de soldați, zilnic. În aceste condiții, despre ce eroism național vorbim?

Să nu se înțeleagă din ce spun că rușii ar merge pe front înnebuniți să împiedice aderarea Ucrainei la NATO și să dea jos regimul fascist.

Dacă intru în labirintul cauzalităților, nu am nicio posibilitate de ieșire în cuprinsul acestui articol de o mie de cuvinte. Ucraina este statul provocator, iar Rusia, statul agresor, ceea ce, evident, este mult mai grav. Administrația Biden și UE sunt sponsorii unui joc de-a moartea altora, plătind un dolar și un euro pentru fiecare picătură de sânge ucrainean. E păcat să folosești un întreg popor ca pe un grup de mercenari, mai ales știind că nu există șanse reale de victorie.

Fair play, please! Orice stat care invadează alt stat este demn de ura tuturor, dar să încurajezi sinuciderea pe scară largă este nedemn de umanismul occidental. Nu cred că este un semn al inteligenței și culturii să repeți că Donald Trump vrea această pace din cauza scandalului Epstein sau pentru că Putin ar deține un dosar compromițător. Metoda parcimoniei îm arată că președintele american a deplâns în mai multe rânduri moartea a mii de ruși și ucraineni în fiecare zi.

Cele spuse nu fac din mine un putinist și un inamic al Uniunii Europene. Consider că trebuie să plătim pentru a rămâne sub umbrela NATO, precum și pentru autonomia militară a Europei. Îmi doresc o armată română profesionistă, înzestrată modern, capabilă să apere țara de indiferent care inamic.

Planul lui Trump scutește Ucraina de o înfrângere deprimantă, reprezintă un alibi pentru cărțile lor de istorie. Totodată, acest plan exonerează de vină UE, permițându-i să își păstreze drumul spre integrare. Ridicarea sancțiunilor contra Rusiei poate oferi economiei europene ocazia să se redreseze. Rusia însăși va rămâne în Europa, îmbogățind-o demografic și cultural.

În condițiile în care planul de pace ar avea succes, este de așteptat ca dreapta extremistă din România și din întreaga Europă să piardă din energie. Schizofrenia socială s-ar ameliora. În schimb, guvernele europene și-ar pierde alibiul eșecurilor pe plan economic și democratic.

Dintre multiplele micro-eseuri radicale de pe Facebook, la care mă refeream mai sus, aș vrea să comentez două, luând din fiecare câte un fragment.

,,O ruptură cu Ucraina ar fi cea mai mare înfrângere din istoria SUA. Dacă Ucraina se retrage, Statele Unite pierd mai mult decât un partener. Își pierd fundamentul puterii.

Încă din sec. XX puterea americană nu s-a bazat niciodată doar pe arme. Ceea ce a făcut din SUA o superputere a fost faptul că alte națiuni au ales benevol să se alinieze cu ea. Influența a provenit din faptul că era centrul unei rețele de democrații care aveau mai multă încredere în Washington decât în ​​orice alt vecin, aliat sau rival”.

• Vorbe goale. SUA vor suferi o înfrângere doar dacă pierd războiul economic cu China. În ce privește ”alinierea” cu America pe motiv ideologic, să fim serioși, democrației americane nu i se clintește niciun fir de păr din cauza faptului că Donbas și Lugansk vor fi oblasturi administrate de ruși.

”Pe mine, sacrificiul Ucrainei m-a făcut bucăți după primul an de război. Până atunci credeam că Ucraina se apără de Rusia pentru ea însăși. Pentru demnitatea ei și pentru suveranitatea ei. Așa cum ar trebui să facă orice stat de pe pământul ăsta când e atacat de altul. Dar după primul an de război, mi-am dat seama că Ucraina ține piept Rusiei și pentru mine. Și pentru prietenii mei. Și pentru familia mea. Și pentru casa mea. Și pentru tot ce am luptat să obțin în viața asta. Pentru că, dragii mei, să știți că tot ce am enumerat eu se poate pierde într-o clipită. E de ajuns să auzim o alarmă. Și câteva bubuituri. Și e gata. Tot”.

• Ucraina luptă pentru că au fost luate o serie de decizii în cabinete unde nu cad rachete. Demnitatea și suveranitatea sunt valori supreme ce pot fi apărate prin negociere și chiar prin sacrificii teritoriale atunci când altfel nu se poate. România a fost obligată la acest fel de sacrificii teritoriale, unele chiar în favoarea actualei Ucraine, și dăinuie. Continuarea războiului poate duce la disoluția statului vecin.

Un punct din Planul de pace luminează situația:  „Ucraina este eligibilă pentru calitatea de membru al Uniunii Europene (UE) și va primi acces preferențial pe termen scurt pe piața europeană în timp ce această chestiune este analizată”. Această eligibilitate presupune implementarea în Ucraina a valorilor europene de stat de drept, de nediscriminare și toleranță, de democrație funcțională. Implementarea va fi obligatorie și condiționată de ceea ce este prevăzut la următorul punct al Planului:

 „Europa va contribui cu 100 de miliarde de dolari pentru a crește volumul investițiilor disponibile pentru reconstrucția Ucrainei”.

Chiar dacă înțelepciunea nu mai e la modă, închei cu o vorbă a lui Victor Hugo: „Pacea este visul celor înțelepți și scopul ultim al umanității”.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)

P.S. Nu uitați că articolele din această serie sunt publicate sub genericul ”Din punctul meu de vedere”. Al meu, exclusiv, ceea ce presupune divergențe, dar și decență, polemică, dar și respect.