Furtuna din barca lui Iisus

0

Oameni şi vremuri



Suntem cu toţii martorii unor mari transformari ale omenirii. De la încălzirea globală la revoluţionarea cu mare viteză a ştiinţei şi tehnologiei, de la schimbarea sistemelor la schimbarea de conştiinţe. Poate că suntem într-o perioadă de tranziţie spre o nouă eră în care dacă nu ne trezim, lucrurile pot fi scăpate de sub control într-un mod dramatic.


Statisticile arată că secolul XX a fost cel mai sângeros din istoria umanităţii. Din păcate, secolul XXI continuă cu o şi mai mare intensitate. Lupta pentru profit şi resurse la care se adaugă intoleranţa de toate genurile radicalizează oamenii, iar violenţele se intensifică.
Unde ne aflăm noi în această ecuaţie? Undeva printre necunoscutele ei încercând să ne găsim identitatea printre aţele de care suntem traşi.
Serios? Identitate? Păi, cine are interes să-ţi găseşti tu identitatea? Ei, dacă s-ar putea, te-ar şterge şi de pe hartă. Ce vii tu cu documente de identificare ale neamului românesc şi-i dai cu descoperirile arheologice, cu vechimea neamului tău? Ce dacă mai aduci în sprijinul tău şi pe Herodot, Strabon, Ovidiu, Filon din Alexandria, Schiller, Tucidide, Iorga, Pârvan, etc., care vorbesc despre filonul neamului tău, dacă preşedintele statului se informează de pe internet. Când în sfârşit, după aproape 50 de ani, preşedintele, ajunge într-o vizită oficială în Italia, spune,  impresionat de Columna lui Traian,  că certificatul de naştere al poporului său începe odată cu Traian. O fi auzit dl. preşedinte de statuia de la Adamclisi (că tot vorbim de monumentul închinat în cinstea lui Traian),  ce reprezintă un rege preot dac şi are o vechime de 3.000 de ani? Pe Epitrahil are o scriere care indică faptul că dacii aveau scriere proprie, pictografică, adică cea mai veche scriere cunoscută în Europa. Aşadar,  în Dacia se vorbea protolatina cu mult înainte de sosirea lui Traian! Ai, cum e cu certificatul de naştere? Şi câte s-ar mai găsi dacă s-ar cerceta şi mormântul de sub monument? Cine o fi în sarcofag?
Dar, mergem mai departe la Pompei. Ne dezbrăcăm de tot de haine şi de cunoştinţe. Noroc cu tricolorul primarului, altfel credeam că sunt la o partidă de drumeție. Cât de pătrunşi or fi fost dumnealor la explicaţiile ghidului când le-o fi spus că acolo a fost o mare catastrofă provocată de erupţia vulcanului Vezuviu, că femei, bătrâni, copii pentru a-şi salva vieţile, se călcau în picioare, alergând din calea lavei nimicitoare care transforma totul în cenuşă. Apropos, o fi aflat dl. preşedinte că alături de acei oameni care alergau îngroziţi s-a aflat şi celebra prinţesă evreică Berenice?  După dragostea nebună dintre Titus, cel care a distrus Templul Ierusalimului si Berenice, strănepoata lui Irod cel Mare, pentru că poporul nu a dorit-o, prinţesa a fost exilată la Pompei. A fost printre puţinii supravieţuitori ai dezastrului, iar când a ajuns la Roma ardea şi Templul Păcii, inaugurat de Vespasian, acolo unde fuseseră depuse obiectele sacre (masa pâinilor, şfetnicul cu şapte braţe, altarul parfumurilor şi chivotul legii), ale Templului Ierusalimului. Misiunea ei de a-şi reface patria şi de a-şi reconstrui Templul Ierusalimului în acel moment se năruise. Berenice arde odată cu obiectele sacre. Ar fi înţeles dl. preşedinte sacrificiul acestei tinere prinţese? Sau, ar fi înţeles sacrificiul lui Pliniu cel Bătrân care pentru ştiinţă, atunci când toată lumea alerga disperată să-şi salveze viaţa, el mergea către Pompei să studieze norul de fum? Dar, nu cred că ştie povestea şi, cu siguranţă i-ar fi tulburat zen-ul. Dar, oare, nu trebuia să reprezinte ţara la Summit-ul de la UE? Nu-i nicio problemă că a rămas scaunul gol, mergem a doua zi, că doar suntem în campanie electorală. Stăm calmi, liniştiţi, adormiţi, că au alţii grijă de noi.
Din păcate, furtuna ne cuprinde pe toţi, iar preşedinţii nostri sunt din ce în ce mai nepăsători şi conflictuali. Nu avem speranţa că vor scoate corabia din furtună.
În trecut, Biserica era cea care unea. Acum, nu se mai implică şi este din ce în ce mai retrasă. Am avut totuşi o tresărire plăcută atunci când Înalt Prea Sfinţitul Calinic a făcut eforturi pentru a-i împăca pe cei din familia regală. Dar, nu s-a prins nimic de ei. Nu i-a mai unit nici sângele şi nici deviza Nihil sine deo.
Mai trist este că dihonia a pătruns adânc între oameni, iar nemulţumirile au crescut. Ura ne-a cuprins sufletele şi este mult mai greu să mai vezi lumina care-ţi dă speranţa. Vedem cum furtuna se apropie şi ne apucă teama. Nu suntem bine cârmuiţi, iar noi am devenit apatici.
Şi apostolii se temeau când venea furtuna atunci când Iisus nu era în barcă sau dormea. Dar speranţa nu-i părăsea pentru că atunci când Iisus venea sau se trezea, furtuna se oprea.
Mai suntem noi în stare să-l trezim pe Iisus, în sufletele noastre cuprinse de furtună şi deznădejde? Iată întrebarea! Câţi au mai rămas dintre cei care sunt în stare să-l trezească pe Iisus?
Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea: „Cu toate că apă există pe pământ în cantități masive, fiecare plantă extrage numai potrivit mărimii sale. Din adevărurile spirituale fiecare înțelege pe măsura capacităţii sale”.  Marilena Baraţă