Regina Maria, diamantul de mare preţ din Coroana României

0
46

Oameni şi vremuri



    În aceste zile de mare sărbătoare a românilor s-a vorbit mult despre acele vremuri aducătoare de bucurie şi glorie a poporului român.  Au fost readuse în amintire foarte multe personaje peste care se aşternuse ceaţa uitării a celor 100 de ani. Este un personaj despre care simt că mai trebuie lustruit prin anumite părți în aşa fel încât strălucirea valorii lui să încununeze Coroana României.


    Acest personaj este Regina Maria denumită şi „Mama Regină”, prin grija ei faţă de soldaţi, prin bunătatea ei, „Mama Răniţilor”, iar prin curajul ei, eu aş numi-o diamantul de mare preţ din Coroana României.

     Cu rădăcini adânci înfipte în marile Case Regale Europene, după tată,  nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi după mamă, nepoata  Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Maria primeşte o educaţie regală.
La numai 17 ani, în urma căsătoriei cu Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, păşeşte sfioasă pe pământ românesc. Se simţea străină printre străini dar îndrăgeşte acest popor care a adoptat-o cu tot sufletul aşa încât este una cu el pentru cei 45 de ani petrecuţi aici.
Merită sa-i aduci un elogiu acestei femei al cărei destin  este legat de destinul României, a carei inima a vibrat cu inimile acestui popor.  Mâinile ei au mîngâiat soldaţii în suferinţă, curajul ei a trimis-o când soldat, când mare negociator în favoarea acestui popor pe care îl iubea fără limită.
Casa Regală a României o descrie: „Inteligentă, de o extraordinară frumusețe, plină în curaj și în determinare, Regina Maria a fost cel mai eficace ambasador al României, în timpul și după Primul Război Mondial. Rămâne legendară vizita sa în Statele Unite ale Americii în octombrie – decembrie 1926 când a fost întâmpinată peste tot de oficialități și de mulțimi entuziaste. În timpul Războiului Mondial a fost o prezență activă pe front încurajând răniții și soldații care au numit-o Mama Răniților. Scriitoare, pictoriță talentată, protectoare a artiștilor, a fost membră a Academiei de Belle –Arte din Paris. Castelul de la Bran și Casa de la Balcic păstrează semnele bunului ei gust”.
De altfel, simțul estetic este descris cu lux de amănunte în jurnalul ei arătând astfel cât de preocupată era pentru fiecare detaliu atunci când se îmbrăca pentru un anumit eveniment. Regina reprezenta România și chiar dacă au fost momente când ea nu mai avea mai nimic pentru că odată cu tezaurul României trimis la ruși au fost trimise și casetele ei de bijuterii, ea trebuia să arate ca o regină în fața celor care o priveau.  Este celebră vizita ei făcută la Paris în vederea întâlnirii cu pemierul Clemenceau când a luat toate casele de modă la rând pentru a-și găsi o ținută potrivită să reprezinte România. Se pare că ținuta a fost cu noroc pentru că a obținut tot ce și-a dorit, întregirea României. Îi plăceau foarte mult bijuteriile, de aceea, soțul ei de acum, Regele Ferdinand, îi face cadou cu ocazia încoronării din anul 1922, un Colier Cartier și celebrul safir de 478 de karate. Numai două safire au fost clasate înaintea safirului Reginei Maria. Din păcate, acest safir pe care Regina Maria l-a purtat cu mare mândrie, lăsat moștenire Reginei Ana, a fost vândut unei case de licitații la un preț foarte mic, în anul 2003.
Mamă a șase copii, Regină a României, Maria și-a trăit viața din plin pe care ea o descrie că a fost: „cu dureri și bucurii”, iar dacă trebuie să spună cât a fost durere și cât bucurie, înclină mai mult spre bucurie.
Iată ce scria în testamentul său,  Regina Maria: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută”.

„Să stai veșnic falnică printre națiuni”. Regina Maria a făcut ca România să stea falnică printre națiuni. Ea, Regina, era primită ca o Regină peste tot unde mergea. Din păcate, cei care reprezintă acum România, nu au fost în stare să mențină locul României pe care l-a meritat dintotdeauna.
„N-am nicio avuție să vă las, ceea ce cu atâta mărinimie mi-ați dăruit am cheltuit întru voi, am înfrumusețat aceste locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase îți vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ți-am dăruit-o fiindcă frumosul mi-a fost un crez”.
Ne-a lăsat mai multă bogăție decât își închipuia și mai multă frumusețe decât credea vreodată că ne lasă.
Ne-a lăsat o țară întregită și imaginea unei femei frumoase și puternice, demnă să ocupe diamantul de mare preț din Coroana României. Iată că la 100 de ani, Dumnezeu o răsplătește pentru bunătatea sa și trupul ei din Necropola Regală de la Curtea de Argeș va dăinui lângă trupul Sfintei Filoteia. Joi, Racla cu moaștele Sfintei Filoteia va fi mutată în corpul de clădire unde este Necropola Regală. Mi-ar plăcea ca și inima Reginei aflată acum la Muzeul Național al României la Castelul Pelișor, să fie adusă lângă inima Sfintei Filoteia, două inimi mari ale acestui mărinimos popor, inima Reginei lângă inima Sfintei. Marilena Baraţă


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.