Oameni şi vremuri
Se apropie sărbătoarea Crăciunului și deja se simte magia sa. Oamenii se pregătesc să-și primească Pruncul. Curățenia este aproape gata, bucatele sunt strânse spre a fi pregătite , gospodinele se întrec în rețete cât mai rafinate pentru ca masa să fie bogată. Urmează cozonacul al cărui miros îmbietor se amestecă în arome magice cu mirosul bradului. Dar lucrul cel mai important pe care oamenii trebuie să nu-l uite, este că sufletul trebuie pregătit pentru a-și primi Pruncușorul. Cum trebuie el pregătit? Asemenea casei. Curățenie, iubire și lumină. Spiritul Crăciunului a cuprins forfota vieții și a învârtit cheița transformării inimilor noastre, deschizând larg ușa spre bucurie, dăruire și speranță. Într-un colț al inimii noastre găsim ascunse nestematele copilăriei care ies odată ce ușa se deschide. Copilul din noi, împodobit de nestematele cele mai pure ale iubirii și bucuriei, își trăiește povestea în fiecare an la aceeași intensitate chiar dacă trupul a îmbătrânit.
Și cum să nu fii fericit când, arc peste timp, te vezi o mogâldeață de copil ce cu o traistă de gât înfruntai nămeții viscoliți colindând pe la casele oamenilor. Iar ei, oamenii, ieșeau la porți și cu mare dragoste îți ofereau covrigi, mere, nuci. Când traista se îngreuna mergeai acasă bucuros pentru că tu ai reușit să dai binețe oamenilor, iar ei te-au răsplătit cu daruri și cu dragostea lor. Chiar dacă erai ud și înghețat, erai fericit. Îți răsturnai pe masă mica avere strânsă pe munca ta și-ți făceai bilanțul. A doua zi, mâncai covrigi cu ceai pentru că era Ajunul Crăciunului și trebuia să aștepți Oaspetele în post și rugăciune. Dar ce mai conta ce băgai tu în burtică dacă aveai brad.
Bucuria împodobirii bradului și mirosul pregătirii bucatelor sunt cele care dăinuie dincolo de timp și spațiu pentru că rămân adânc întipărite în sufletul copilului. Nu știam ce semnificație are bradul dar era pomul copilăriei noastre pe care trebuia să-l împodobim cu tot ce credeam că este mai frumos. Nucile le înfășuram în hârtie poleită, globulețele de astăzi, din hârtie creponată confecționam floricele, păpușele și tot felul de ornamente, erau nelipsite bombonelele și lumânăricile. Bradul împodobit era rezultatul capodoperei noastre în care puneam toată iubirea familiei reunite. Copiii erau cei care puneau în vârf îngerașul sau steaua, pentru că ei erau puri, asemenea îngerilor. Adormeam fericiți cu gândul la darul pe care Moșul ni-l punea sub brad. Oricât de mic era darul primit ne umplea sufletul de bucurie pentru că Moșul se gândise la noi și ne apreciase munca dăruindu-ne cu iubire din preaplinul sufletului său. Dar cercul iubirii era împlinit de îmbrățișarea părinților, fraților, bunicilor. Era minunat să fim împreună.
Bunica îmi spunea: „Vezi tu bradul acesta? Asemenea lui este și omul! Falnic, frumos, drept, verde, cu rădăcinile bine înfipte în pământ și cu vârful spre cer. Este legătura dintre cer şi pământ. Vezi că toate acele bradului sunt îndreptate spre cer? Așa sunt și gândurile omului îndreptate spre nădejdea în Dumnezeu. Acesta este pomul vieții pe care tu îl împodobești cu darurile din sufletul tău”. Bunica, dar tu nu mai eşti verde şi dreaptă ca bradul, te-ai cam ofilit, îi spuneam eu zâmbind. „Da, draga mea, trupul a fost atins de vitregia vremurilor, dar sufletul este tânăr și asemenea bradului, el rămâne veșnic verde”. Am înțeles mai târziu ce însemna verdele din sufletul bunicii și care era legătura dintre brad și veșnicia vieții. Și cu cât am conștientizat mai mult simbolistica bradului și legătura cu Crăciunul cu atât bucuria pentru sărbătoare este mai mare. Mai târziu am
simțit cum bucuria darului oferit este uriaşă, este înălțătoare pentru că în ea cuprinzi bucuria celor care primesc darul și ea este amplificată cu multitudinea darurilor oferite.
Îmi lipsesc bunicii, îmi lipsesc părinții, toți s-au dus spre o lume mai bună, veșnică, promisă de Iisus. Au venit copiii, nepoții, ei sunt cei care îmi împlinesc viața și-mi umplu sufletul. Acum eu sunt cea care le spune copiilor povestea bradului. Și o fac cu mare dragoste și cu bucuria unei vieți trăite care a beneficiat de darurile pomului pentru că am știut să le apreciez și am mulțumit pentru fiecare lucrușor din pomul vieții mele și pentru fiecare îmbrățișare a celor care m-au iubit. Sunt foarte mulți părinți care sunt plecați departe de copiii lor în speranța câștigului mai mare. Ei au impresia că darul mai bogat pus sub bradul de Crăciun îi bucură mai mult sufletul copilului. Nici vorbă! Copilul are nevoie de îmbrățișarea mamei, a tatălui, a bunicilor. Iubirea părinților este mai prețioasă ca orice dar material.
Omul trăiește în jur de 30.000 de zile, adică timpul de trecere pe pământ este limitat. Unii mai norocoși pot depăși zilele, alții nu ajung să trăiască cele 30.000 de zile. Acesta este darul lui Dumnezeu din pomul vieții noastre, iar zilele care ne împlinesc viața sunt globulețele strălucitoare din pom, luminițele din sufletul nostru și dragostea eternă a lui Dumnezeu oferită nouă. Ce facem noi cu cele 30.000 de zile dăruite cu iubire de Dumnezeu? În mare parte suntem nemulțumiți de darul primit. Ați oferit vreodată cuiva un dar pe care el nu l-a apreciat? Cum v-ați simțit atunci? I-ați mai făcut și alt dar? Gândiți-vă că acel sentiment îl are și Dumnezeu pentru faptul că noi suntem nemulțumiți de darul Său. Fiecare zi în care suntem triști, nemulțumiți, revoltați, înseamnă răni în sufletul celui care a făcut darul. El, ți-a oferit nu numai darul, ci și rețeta pentru ca pomul vieții tale să fie veșnic frumos, bogat și luminos. „Bucurați-vă! Nu vă temeți! Iubiți-vă între voi așa cum v-am iubit eu!”. Tu ești cel care alegi ce fel de daruri pui în pomul vieții tale. Tu ești cel care poți să-ți faci o sărbătoare din fiecare cele 30.000 de zile ale vieții tale. Tu ești cel care îți poți face viața o poveste magică. Atenție! Cele 30.000 de zile trec repede, iar când te trezești că mai sunt puține îți dai seama că ai uitat să trăiești.
La mulți ani!
Lumină în suflet și iubiți-vă mult!
Marilena Baraţă
Oare … timpu’ sta’n loc, ori o zbugheste ‘napoi ; sa nu ne trezim … pe vremea dinainte / ca bine nu-i !
Dragii mei am fost internat la internare de zi la SpitalulLeordeni ,astazi, 07.12.2023 unde am asteptat in frig ,lapovita 4 ore sa vina medicul care m a internat , am inteles de la angajatii de servici ca medicii stateau in anchete politienesti pentru a stabili de ce nu se incuie o usa ,unde li se interzice accesul celor care au menirea sa stea sa isi desfasoare activitatea acolo. Nu am vazut pe unde am umblat atat cearta , rautati ,cu atat mai mutl din partea medicilor care ar trebui sa dea dovada de empatie , compasiune fata de oameni ,in general , urasc efectiv personalul ,la cate am auzit de la unele angajate , care plangeau la propriu. Erau disperate ca sint tratate inuman de catre doctorite ! Se poarta rece si indiferent si cu pacientii , am trecut ukterior prin expecrienta asta , desi nu m am dus cu mana goala ,mai toti aveau „atentii”de oferit , dar te trata ca si cum iti face un favor ,aroganta la maxim.Infirmierele spuneau ca vor sa dea afara o asistenta care se pare ca este cam incapatanata ,in sensul ca „face ce vrea” cum s au exprimat ele ,desi cind am intrebat mi s a spus ca o tot implica in diverse ,medicii si zice ca nu ar fi nici drnica ca ceilalti angajati !
Mai traieste Coana Mare, aia care ii „comisiona” chiar si pe bolnavii de cancer de la rubrica „Oameni care ajuta oameni”? Mai misca pe undeva, ca de scris oricum ii scriau altii textele?
Marilena Barata, frumos text! Bravo!
Coana Mare, iar a plecat Smeoreanu, e a doua oara cand pleca fiindca nu-i platesti munca. Cine dracu mai accepta sa lucreze in asa-zisa ta firma care isi fura angajatii?
La acelasi spital Leordeni Arges, este si o doctorita Popescu care trimite pacientii si angajati sa ii cumpere tigari , fara sa le mai dea banii inapor , probabil considera ca i se cuvine ! Doamne fereste asemenea barfe ……ce i drept am vazut o fumand in fata spitalului ,iar pacientii o asteptau sa ii consulte ,tot in frig ca si mine , dar ce sa faci , vicul cere sacrificii!