La 33 de ani, răpus de o boală cruntă
Mult prea devreme, un tânăr din Curtea de Argeş a părăsit această lume! Marcel Rada, un pasionat de astronomie a plecat în cer, acolo unde va studia stelele de aproape, cum spun prietenii lui. Acesta a decedat din cauza unei boli cumplite care a avut o evoluţie rapidă. Diagnosticat în decembrie, a murit în ianuarie, deşi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. M.Sandu
Marcel Rada, în vârstă de 33 de ani, locuia la Curtea de Argeş. A absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune la Universitatea Titu Maiorescu București, dar şi-a îndreptat atenţia către marea lui pasiune, astronomia! Tânărul era cunoscut la Curtea de Argeş pentru oportunităţile pe care le oferea tinerilor cărora le împărtăşea din cunoştinţele sale din domeniul astronomiei. Deţinea un telescop şi aparatură performantă şi nu rata nicio ocazie de a studia corpurile cereşti. Era fascinat de bolta cerească, încercând să-i descopere toate tainele. Participa şi organiza evenimente în acest sens.
Alarma a fost dată de o tuse
În luna decembrie, Marcel a descoperit că suferă de o boală cumplită: tumoră malignă la un rinichi. Tânărul avea o tuse care nu-i dădea pace! Pe lângă asta, a slăbit în două săptămâni, fără motiv, aproximativ cinci kilograme. Îngrijorat, a mers la spital. A fost consultat de un medic de urgenţă care l-a liniştit, spunându-i că nu este nimic, şi că, cel mai probabil, este vorba de o banală răceală. Din nefericire a continuat să slăbească şi să tuşească, mai agresiv. La Spitalul Fundeni din Bucureşti a fost diagnosticat cu tumoră malignă la un rinichi. Era mult prea târziu! Boala evoluase violent şi ajunsese la plămâni, de aici tusea seacă. Medicii nu i-au mai dat nicio şansă. Marcel nu a vrut să renunţe la lupta cu boala. Apropiaţii au demarat o campanie umanitară de strângere de fonduri la mijlocul lunii decembrie, sperând că se vor strânge suficienţi bani pentru a putea fi operat în străinătate.
A fost operat
În ianuarie, Marcel Rada a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Iubita lui, Andreea, scria pe un cont de socializare pe data de 10 ianuarie că Marcel a trecut cu bine de operație, însă este foarte slăbit. A mai spus că din acest motiv nu poate fi transferat la un spital din străinătate. Prietenii sperau ca tânărul să se întoarcă acasă cu bine. Campania de strângere de fonduri a continuat pentru a putea merge în străinătate, la recuperare. Din nefericire, miercuri, iubita acestuia a făcut anunţul trist care i-a şocat pe toţi cei care l-au cunoscut. „De azi ai primit o haina albă pentru totdeauna. Dumnezeu să te ierte, iubirea mea! Nu te vom uita niciodată. Mi-ați scris foarte mulți, nu am putere să vă răspund, dar vă mulțumesc enorm, o să revin cu o nouă postare despre unde va fi depus, ziua şi locul înmormântării”, a scris Andreea pe contul său de socializare. Tânărul a murit pe patul spitalului, la Bucureşti.
Sicriul depus la biserica de lângă Posada
La scurt timp după aflarea veştii, cunoscutul jurnalist şi realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Didi Dumitrescu a scris pe contul său de socializare. „Marcel Rada ne zâmbește de azi doar în amintiri. Ce socoteli are Dumnezeu cu fiecare dintre noi, numai El știe… De ce l-a luat pe Marcel de aici și l-a dus acolo sus? Probabil pentru a-i arăta stelele de aproape. Stele pe care Marcel le-a iubit foarte mult. Și probabil pentru a lumina cine știe ce cotlon întunecat al Universului cu sufletul lui luminos. Altruist, jovial, cuminte și bun – așa a fost Marcel (și în mod sigur a mai avut și multe alte calități). Cu siguranță, Marcel are cu ce să-și orneze casa lui din Împărăția Cerurilor pentru că a plecat de aici cu câte o bucată mare din sufletul fiecărui om care l-a cunoscut. Marcel, o să îmi cumpăr un telescop și o să te caut printre stele. Până ne vom reîntâlni, să ai grijă de bucata din sufletul meu pe care ai luat-o cu tine! Știu că e prea puțin, dar, in amintirea ta, pe 30 ianuarie vom face liniște la Radio deArgeș.ro. Marcel, o să-mi iau un telescop și o să te caut printre stele! Drum bun, prietene! Ai grijă de bucata din sufletul meu pe care ai luat-o cu tine…“.
Ieri după-amiază, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Marcel Rada a fost adus la Curtea de Argeş, fiind depus la biserica din cartierul Posada, în apropiere de Terasa 1 Mai.