Tun de mii de euro la o casă din Prundu

0

Spărgătorii au acţionat la pont

Trei tineri în vârstă de 21 de ani, toţi din Bucureşti, au fost arestaţi preventiv pentru furt calificat. În cur­sul săpătmânii trecute au spart o casă din cartierul Prundu. Au plecat cu 3.000 de euro şi multe bijuterii. Se bănuieşte că au acţionat la pont! M.Sandu

În noaptea de 18 spre 19 ianuarie tinerii au pătruns, prin efracție, într-o casă din municipiul Pitești, în cartierul Prundu. Au sustras aparatură electronică, bani și bijuterii. Aceştia au forţat o fereastră şi au intrat în imobil în timp ce proprietarul nu era acasă. Au furat 3000 de euro, un televizor şi multe bijuterii. Prejudiciul total este de peste 4.000 de euro. Proprietarul s-a întors acasă pe data de 20 ianuarie şi tot atunci a reclamat spargerea la Secţia 4 de Poliţie Piteşti. În urma cercetărilor s-a stabilit că autorii sunt Florin S., de 21 ani, Cătălin N., de 21 ani și George E., de 21 ani, toți din București. Până să fie prinşi, suspecţii au vândut toate bunurile sustrase. Astfel, s-a putut recupera numai o mică parte din prejudiciu. Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a dispus împotriva lor măsura controlului judiciar.