Un magistrat a judecat 906 dosare pe an

0

Curtea de Apel Piteşti, lider la încărcătura pe judecător

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au prezentat bilanţul activităţii pe anul 2019. Din raportul făcut cunoscut celor prezenţi reiese faptul că instanţa care are în subordine judecă­toriile şi tribunalele din judeţele Argeş şi Vâlcea a avut în anul care s-a încheiat un număr record de dosare. Tot la capitolul recorduri nedorite trebuie amintit că magistraţii argeşeni sunt pe primul loc în ţară la încărcătură pe jude­că­tor, fiecare având de soluţionat peste 900 de dosare. M.Sandu
Bilanţul Curţii de Apel Piteşti a fost prezentat de preşedintele Marius Săndulescu. A fost prezent, pe lângă invitaţi de la nivel judeţean şi judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM. Curtea de Apel Piteşti a păstrat şi în anul ce a trecut indicatorul de eficienţă „foarte eficient“, în ciuda creşterii numărului de cauze nou intrate şi a numărului mare de posturi vacante. Rezultatele obţinute se datorează eforturilor corpului magistraţilor dar şi a celorlalte categorii de personal, care, prin aportul propriu au contribuit la consolidarea progreselor sistemului judiciar la scară largă”, a spus preşedintele Săndulescu. Cifrele vorbesc de la sine atunci când vine vorba despre activitatea din cadrul Curţii de Apel Piteşti. „În anul 2019, pe rolul Curţii de Apel Piteşti şi al instanţelor arondate s-au aflat 146.909 cauze (103.483 cauze nou intrate, plus 43.426 stoc dosare nesoluțíonate la finele anului 2018), comparativ cu anul 2018, când au fost rulate 147.999 cauze (100.996 cauze nou intrate, plus 47.003 stoc dosare nesoluţionate la finele anului 2017) – înregistrându-se astfel o scădere cu 0,73 % (1090 dosare). La nivelul Curţii de Apel Piteşti şi al instanţelor arondate, în anul 2019 dosarele nou intrate ­cumulează o complexitate de 611.604, spre deosebire de anul anterior când complexitatea cumulată a fost de 607.523 (o creştere cu 0,67 %). Se constată o scădere a volumului de activitate în anul 2019 cu 1090 cauze, cu un ritm de evoluţie de 0,73%, concomitent cu o creştere a cauzelor nou intrate cu un număr de 2.487 dosare, respectiv cu 2,46 %“, se precizează în raport.
Intr-o şedinţă se judecă şi 100 de dosare
„Încărcătura medie pe judecător, în raport de numărul dosarelor nou intrate, precum şi stocul existent la 1 ianuarie 2019, a fost de 407,4 dosare efectiv şi 906,4 dosare/judecător volum de activitate adiţionat, prin aplicarea formulei de calcul: (dosar fond*1 judecător + dosar apel*2 judecători + dosar recurs*3 judecători) / nr. judecători efectiv în activitate în anul 2018.
De remarcat faptul că, la nivel naţional, ca şi în anii anteriori, Curtea de Apel Piteşti se situează pe primul loc, cu un număr de 906,4 dosare – încărcătură pe judecător raportată la volum de activitate adiţionat“, reiese din bilanţ. În aceste condiţii pare greu de crezut că judecătorii au timp suficient să studieze dosarul şi să delibereze, actul justiţiei fiind făcut ca pe „bandă rulantă“, dat fiind numărul enorm de dosare cu care se confruntă. În plus, din cauza celerităţii impuse de prevederile legale dosarele trebuie soluţionate astfel că judecătorul ajunge să intre într-o şedinţă de judecată chiar cu 100 de dosare. Judecătorul Ion Rebeca, purtător de cuvând al Curţii de Apel Piteşti a vorbit şi despre decizia parlamentarilor privind eliminarea pensiilor speciale la judecătorie, aducând în discuţie volumul mare de muncă. „Asistăm la o învrăjbire fără precedent împotriva judecătorilor. Noi nu avem un program normal, noi stăm de multe ori şi până la miezul nopţii la birou. Judecătorii din penal vin la birou şi sâmbăta şi duminica. Aproape 45% din indemnizaţia brută lunară a unui judecător se întoarce la stat. Putem spune la ora actuală că independenţa judecătorilor nu mai există”, a declarat Ion Rebeca.