Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în condițiile Acordului de retragere. Dar despre ce este vorba în acest acord? Acordul de retragere, semnat între UE și guvernul Regatului Unit, a deschis calea către un Brexit ordonat. Acordul acoperă drepturile cetățenilor și plățile către UE și reglementează regimul frontierelor și mecanismele de soluționare a litigiilor. Înainte de vot, europarlamentarii au obținut asigurări privind drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie și vice-versa.
Există o perioadă de tranziție până la 31 decembrie
Ce înseamnă asta? Perioada de tranziție oferă timp pentru discuții privind relațiile viitoare. În acest timp, Marea Britanie va avea acces în continuare la piața unică și va fi supusă legislației UE, dar nu va mai lua parte la procesul decizional. Ce s-a schimbat în Parlamentul European? De la 1 februarie, Marea Britanie nu mai este reprezentată în Parlament.
Pentru redresarea sub-reprezentării în urma modificărilor demografice, 27 din cele 73 de locuri au fost redistribuite către alte țări ale UE, în timp ce restul de 46 de locuri vor fi păstrate pentru extinderi viitoare. Erau 751 de europarlamentari înainte ca Marea Britanie să plece, iar acum sunt 705. Ce trebuie convenit în timpul discuțiilor privind relațiile viitoare? Ce domenii de activitate vor fi afectate?
Discuțiile vor acoperi multe domenii: comerțul, pescuitul, serviciile financiare, libertatea de mișcare, sănătatea, călătoriile aeriene și standardele de mediu sunt doar câteva dintre acestea.
Ce se întâmplă acum? Atât UE, cât și Marea Britanie sunt dornice să încheie discuțiile înainte ca perioada de tranziție să se încheie, în decembrie 2020, pentru a asigura o tranziție lină.
O prelungire poate fi acordată o singură dată, dacă este solicitată înainte de iulie 2020. Sursa Comisia Europeana