Concert aniversar The Motans

0

Astăzi, la Casa Sindicatelor



În seara aceasta, la Piteşti, aveţi ocazia să luaţi parte la turneul aniversar „The Mo­tans’’. Acesta are loc pe scena Casei de Cultu­ră a Sindicatelor, la ora 20.00.


Prin acest turneu naţional, The Motans sărbătoreşte trei ani de activitate muzicală. Astfel, din ianuarie până în aprilie, The Motans ajunge la Piteşti, Ploieşti, Galaţi, Bacau, Iaşi, Sibiu, Braşov, Craiova, Timişoara şi Constanţa. Denis Roabeş (The Motans) este un artist complet care scrie versuri, compune muzică şi se implică în realizarea clipurilor sale. „Primii trei ani m-au învăţat multe, cum ar fi să mă iubesc pe mine datorită oamenilor din jurul meu. Abia aştept să cânt piesele de suflet de pe primul album, dar şi de pe albumul ce urmează să fie lansat în această primăvară. Senzaţia pe care mi-o dăruiesc oamenii din public este o combinaţie de euforie şi extaz. Când ai în faţa ta atât de multe persoane, trebuie să te deschizi 100%. Eu cred că fanii simt asta şi vin cu sufletele deschise la concert. The Motans este o stare de spirit pe care o purtăm în suflet şi pe care o împărtăşim cu fanii”, a spus Denis Roabeş. De la prima piesă lansată, „Versus” şi până astăzi la „Bine Indispus” a avut numeroase show-uri. The Motans a câştigat trei premii în cadrul The Artist Awards: Youtube Awards, Best song (Poem feat. Irina Rimeş) şi Best Collaboration (Poem feat. Irina Rimeş). Piesa „Poem” a strâns peste 35 de milioane de vizualizări pe YouTube şi a ajuns pe locul 1 în cadrul Summer Chart Media Forest. Bilete puteţi găsi la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, la preţul de 199 lei, 157 lei sau 124 lei. A. Roşu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.