Este oficial! De marţi seară, Argeşul are un nou prefect. În şedinţa Executivului de acum două zile, Emanuel Soare a fost numit prin hotărâre de Guvern prefect al judeţului Argeş, iar Andrei Ciungu, subprefect. Emanuel Soare este membru PNL Argeş, iar înainte de a fi numit în acest post a ocupat funcţia de prorector al Universităţii din Piteşti. Andrei Ciungu este membru al PMP Argeş, înainte fiind funcţionar în cadrul Prefecturii Argeş. Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial decizia de exercitare a funcţiilor cu caracter temporar a noului prefect şi subprefect.
Cel de-al doilea subprefect al Argeşului este Adrian Bughiu, membru ALDE Argeş. Soare este membru PNL de aproximativ un an şi a fost pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare din mai 2019. Imediat după numirea în această funcţie, noul prefect a primit felicitările colegilor. „Februarie 2019, Emanuel Soare devenea colegul nostru. Astăzi este noul prefect de Arges. Succes!”, a transmis, pe Facebook, Gelu Tofan, purtătorul de cuvânt al PNL Argeş. Noul prefect are 43 de ani şi conform declaratie de interese nu are o avere impresionantă. Prefectul nu deţine terenuri, bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare să depăşească 5.000 de euro, nu are conturi sau depozite bancare. Noul prefect de Argeş are un apartament în Piteşti împreună cu soţia sa şi două autoturisme marca Suzuki, unul din 2012, iar celălalt din 2017. Soare are în schimb un credit la bancă, în valoare de 50.000 de lei, care este scadent în acest an. Ca prorector al Universităţii din Piteşti a câştigat anul trecut 129.927 de lei, o medie de 10.827 de lei pe lună. Soţia acestuia, Liliana Soare, şi ea cadru didactic al Universităţii din Piteşti, a câştigat în 2019 suma de 64.407 lei, media salarială fiind de 5367 de lei pe lună.
Ciungu, mai bogat decât Soare
Suprefectul Andrei Cristian Ciungu este mai bogat decât prefectul Emanuel Soare. Conform declaraţiei de avere completată anul trecut, noul subprefect deţine două apartamente de 75 şi 60 mp, cumpărate în 2009 şi 2016. Acesta deţine şi două autoturisme, un Volswagen Golf din 2011 şi un Volskwagen Passat din 2009, ambele obţinute prin cumpărare. În 2019, Andrei Ciungu a obţinut din salariu suma de 51.446 de lei. Soţia sa, Roxana, de profesie medic, a avut venituri în 2019 de 178.691 de lei. În declaraţia de avere figurează şi fiica celor doi, Ruxandra, care a încasat în 2019, din alocaţie, suma de 1020 lei. Soţii Ciungu au şi datorii. Cei doi au de rambursat patru credite bancare la ING Bank, Garanti Bank şi Libra Bank. Cel mai mare este de 60.000 de euro şi are scadenţa în 2029. Cel mai mic este de 52.000 de lei şi trebuie rambursat în 2026. Având in vedere faptul că Guvernul Orban a căzut ieri, în urma moţiunii de cenzură, este posibil ca, atât Emanuel Soare cât şi Andrei Ciungu să nu rămână prea multă vreme în funcţie. M.D.