Cinefilii sunt așteptați sâmbătă, 8 februarie, de la ora 18, la Cinematograful de artă „București”, unde va fi proiectat filmul „Mizerabilii” care a avut premiera în țara noastră pe 24 ianuarie.
Regia îi aparține lui Ladj Ly, în rolurile principale jucând Damien Bonnard, Alexis Manenti, Djibril Zonga și Issa Perica.
Cartier dominat de bande
Filmul prezintă povestea lui Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, cel care se alătură brigăzii anti-criminalitate din Montfermeil, un cartier problematic din suburbiile Parisului, locul unde se petrece, de altfel, și acțiunea romanului “Mizerabilii”, scris de Victor Hugo. Fâcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, Stephane descoperă rapid tensiunile dintre diferitele bande care domină cartierul.
Când o operațiune de arestare scapă de sub control, o dronă filmează toate mișcările pe care le fac polițiștii.
Prețul unui bilet la „Mizerabilii” este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi. I.Ivănoiu