Salvamontul anunță că stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărășan, este de 139 de centimetri. Astfel, riscul de avalanșă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1800 de metri si 2 (moderat) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş, care acced către creasta Făgărașului, precum și traseul de creastă al Făgărașului, Iezerului, Pietrei Craiului și Leaotei sunt și vor rămâne închise.
Pe versanți sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat de până la 20 de centimetri, peste stratul existent deja, înghețat, existând toate condițiile alunecării cu uşurință și apariția de avalanșe însemnate cantitativ. În urma viscolirii s-au format troiene de 150-200 de centimetri de zăpadă pulver, fără coeziune.
Nu urcați pe traseele închise!
Prognoza meteo pentru următoarele zile este geroasă, cu viscol de peste 100 km/h în zona montană înaltă, ceea ce va duce la menținerea gradului de risc. La mijlocul săptamânii viitoare vremea se va încălzi, astfel că se așteaptă apariția avalanșelor de dimensiuni mari pe pantele cu orientare sudică, iar după căderea întunericului, pe versanții nordici. Nu trebuie neglijat nici faptul că, în anii trecuți, s-au produs avalanșe cu victime decedate în munții din țara noastră, astfel că nu trebuie subestimate sub nicio formă avertismentele serviciilor Salvamont! Din păcate, în perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate și relativ mai calde, existența pericolului de avalanșă a fost minimizată, totodată crescând foarte mult numărul practicanților de sporturi de aventură, unii dintre aceștia neluând în seamă acest risc. Ultimele două ierni au fost deja cu o revenire la normalul cantităților de zapadă, ceea ce a condus imediat și la înmulțirea cazurilor fatale cu turiști implicați în avalanșe, iar acum avem o a treia iarnă cu un debut întârziat, cu precipitații solide relativ puține, dar cu foarte mult viscol, ceea ce creează transport de zăpadă, creând plăci de vant foarte periculoase dacă sunt destabilizate. Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină după terminarea acesteia, ținând cont că la ora 17:35 este întuneric. În afara echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvate, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii noi pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar si o lanternă, pentru situaţiile în care ați putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârșire parcarea sau chiar și numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă, care ajung până pe carosabil. În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfarșitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită pentru a evita situaţiile nedorite. I.Ivănoiu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525