În arest după ce a spart un chioşc!

0

Un adolescent în vârstă de 18 ani a ajuns în arest sub acuza­ția de furt calificat. Împreună cu un alt tânăr de aceeași vârstă a fost prins în flagrant în timp ce fura dintr-un chioșc de ziare situat în apropiere de Mănăstirea Curtea de Argeș.
Ionuț Alexandru C. și Ioan Albert P., ambii în vârstă de 18 ani, din Curtea de Argeș au spart lacătul unui chioșc de ziare și au intrat să fure. Cei doi tineri erau în interior și aveau buzunarele pline de pachete cu țigări, bani și alimente. În timp ce scotoceau după alte bunuri, o patrulă de poliţie i-a luat ca din oală. Tinerii au fost duși la audieri, pe numele lor fiind emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Dacă Ioan Albert P. se afla la prima întâlnire de acest gen cu oamenii legii, Ionuţ Alexandru C. este cunoştinţă veche, încă de pe vremea când era minor fiind cercetat în mai multe dosare, toate pentru furt şi furt calificat. După o noapte petrecută în arest, tinerii au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, acolo unde, procurorul de caz a dispus împotriva lui Ioan Albert P., măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ionuţ Alexandru C. a fost prezentat Judecătoriei Curtea de Argeş cu propunerea de arestare preventivă. În faţa judecătorilor tânărul a cerut să fie luată împotriva lui măsura arestului la domiciliu. Instanţa a admis cererea Parchetului şi a emis pe numele adolescentului un mandat pentru 30 de zile.
Astfel, tânărul devenit major de puţin timp şi-a distrus viitorul, intrând în rândul infractorilor.  M. Sandu