La Casa de Pensii
La Casa Județeană de Pensii Argeș a sosit prima serie de bilete de tratament din acest an, cu date de plecare în perioada 17-20 februarie 2020. În Argeș au fost repartizate 47 de bilete de tratament balnear în stațiunile Covasna, Olănești, Moneasa, 1 Mai, Amara și Pucioasa.
Eliberarea biletelor se va face până pe 20 februarie 2020, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar.
Pentru 9 bilete n-au fost solicitări
Au rămas 9 bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile: Moneasa – 2 bilete, Pucioasa – un bilet și Olănești – 6 bilete. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii ianuarie 2020 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie. I.Ivănoiu