Reţinuţi pentru fraudă informatică
Doi bărbaţi au fost reţinuţi, fiind suspectaţi că au creat un dispozitiv cu ajutorul căruia reuşeau să câştige bani frumoşi de la aparatele din sălile de jocuri de noroc. Calculau frecvenţa cu care aparatul respectiv oferea câştiguri sau frecvenţa apariţiei unor cărţi de joc, ştiind când să pluseze la miză sau să scadă.
„ În urma cercetărilor, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate piteşteni au reţinut doi bărbaţi, de 40 de ani, din Piteşti, respectiv de 55 de ani, din Câmpina, judeţul Prahova, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic(…) precum și de folosirea într-o sală de jocuri a unui dispozitiv pentru alterarea elementelor de șansă și metodelor de selecție al aparatelor de jocuri de noroc. Din cercetări s-a stabilit că începând cu luna martie 2017 până în prezent, cei doi bărbați, cu ajutorul unei alte persoane, precum și complicitarea unor operatori din săli de jocuri de noroc, ar fi alterat șansele de câștig ale unor aparate de jocuri de noroc, obținând câștiguri ilicite, evaluate până în acest moment al cercetărilor la peste 85.000 de lei”, anunţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş într-un comunicat de presă.
Ştiau ce combinaţii urmează şi cum să mizeze!
Cristian Florin P., de 40 de ani, din Pitești, respectiv Valeriu U., de 55 de ani, din Câmpina mergeau în sălile de jocuri unde există aparate de provenienţă rusească. Deţineau un soft de generare al combinaţiilor de cărţi. Jucătorul se ducea la aparat, având montată o cameră de vederi cu ajutorul căreia transmitea complicilor imagini din timpul jocului. Afară, într-o maşină era cel care primea imaginile şi avea montat soft-ul într-un laptop. În timp ce pe ecran veneau diverse cărţi, cel de afară îi transmitea prin căşti jucătorului ce cărţi urmează şi cum să scadă sau să mărească miza. Cei doi au fost urmăriţi, marţi seara fiind prinşi în flagrant de poliţiştii argeşeni, într-o sală de jocuri din Timiş. Indivizii au fost săltaţi chiar în momentul în care unul dintre ei câştigase 15.000 de lei.
Poliţiştii au găsit sume mari de bani
Miercuri, la locuinţele celor doi au fost făcute percheziţii. Oamenii legii au ridicat sumele de 18.000 de lei, peste 1500 de euro, telefoane mobile, cartele SIM, micro-căști bluetooth, suporți de memorie, dispozitive electronice artizanale de programare a componentelor electronice ale aparatelor de jocuri de noroc. Tot miercuri, pe numele celor doi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, ieri fiind prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de arestare preventivă. M.Sandu