Remiză înainte de începerea sezonului!

0

Galben-verzii au încheiat seria meciurilor de pregătire şi aşteaptă primul joc oficial

CS Mioveni a remizat sâmbătă, 1-1, pe propriul teren, cu CSM Slatina, în ultimul amical al acestei ierni. Scorul partidei a fost slabilit încă din primul sfert de oră, Balint marcând pentru CS Mioveni în minutul 5, cu o lovitură de cap din careu, în timp ce adversarii au egalat în minutul 12, în urma unui şut prin surprindere de la 25 m.
Deşi a forţat marcarea unui nou gol, echipa gazdă nu a mai reuşit să înscrie pînă la final, însă a trimis o dată balonul în bară, prin Beţa, în finalul primei reprize. Antrenorul Marius Stoica nu a oprit în lot decât 16 fotbalişti pentru acest meci, rotindu-i pe toţi, pe toată durata partidei. Astfel, în prima repriză nu s-a făcut decât o schimbare, şi aceea forţată de accidentarea lui Hreniuc, după numai câteva momente de joc. Apoi, Stoica a mutat din nou la pauză când a schimbat fundaşul stânga, un mijlocaş la închidere şi unul lateral. Cu un sfert de oră înainte de final, o parte din cei ieşiţi la pauză au intrat din nou, doar Alexe schimbând banda, în timp de Anghelina şi Işfan au intrat pe aceleaşi posturi. Galben-verzii au făcut o partidă bună contra lui CSM Slatina, însă nu au reuşit să marcheze mai mult de un gol, în condiţiile în care au trimis şi în bară, o dată, în finalul primei reprize.
Acesta a fost al şaptelea şi ultimul meci de pregătire din această iarnă. În precedentele partide, elevii lui Marius Stoica au obţinut 4 victorii (14-1 cu Abatorul Slobozia, 4-0 cu CS Popeşti Leordeni, 4-2 cu U Craiova II, 7-2 cu Vediţa Coloneşti), au remizat o dată (2-2 cu CS Afumaţi) şi au pierdut o dată (1-2 cu Turris Tr Măgurele).
Campionatul va începe pentru CS Mioveni săptămâna viitoare, atunci când echipa argeşeană va evolua pe propriul teren, contra formaţiei Viitorul Pandurii Tg Jiu, partida din etapa a 22-a, fiind programată sâmbătă, la Stadionul Orăşenesc, de la ora 11.00.
CS Mioveni – CSM Slatina 1-1 (1-1)
A marcat: Balint (5)
CS Mioveni: Croitoru (75 Preda) – Ghiţă (75 Alexe), Hreniuc (3 Traşcu), Beţa, Alexe (46 Edi Stoica) – Raul Costin (75 Anghelina), Anghelina (46 Marian Şerban) – Işfan (46 Rădescu), Hergheligiu, Coşereanu (75 Işfan) – Balint. Antrenor: Marius Stoica
CSM Slatina: Grecu – Bodri, Găină, Manea, Radu – Toma, O. Popescu, Oprescu, Necşulescu – Deta, Vlada. Au mai jucat: Bălbărău, Velcu, Scheau, Cotigă, Preda, Demic, Gheorghe, Grigore, Turlea, Doman, Ana, Ceapă. Antrenor: Mihăiţă Ianovschi. S.M.