În celebrul dosar Publitrans, pe lângă condamnările celor 13 inculpaţi, instanţa a menţinut sechestrul pe bunurile unora dintre cei judecaţi. Astfel, bunuri în valoare de milioane de euro, ce aparţin fostului primar Tudor Pendiuc, oamenilor de afaceri Valentin Vişoiu, Gheorghe Văsâi sau Constantin Scarlat nu pot fi înstrăinate până la sentinţa definitivă. Lista cu bunurile puse sub sechestru se întinde pe două pagini, fiind vorba de terenuri, acţiuni la firme şi case. Redăm mai jos bunurile, exact aşa cum au fost ele prevăzute în minuta Tribunalului Bucureşti din sentinţa dată săptămâna trecută.
Reamintim cititorilor că săptămâna trecută Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în dosarul Publitrans. Fostul primar Tudor Pendiuc a primit o pedeapsă cu închisoarea de 8 ani, fiica sa, Emanuela Pendiuc, 5 ani, Valentin Vişoiu 7 ani şi 8 luni, Gheorghe Văsâi 6 ani şi Constantin Scarlat 6 ani, restul inculpaţilor primind pedepse de 5 ani şi 6 luni, 4 ani şi 6 luni, respectiv amenzi penale. Instanţa a dispus ca inculpaţii să plătească un prejudiciu în valoare de 23.013.099,65 lei Consiliului Local Piteşti. Astfel, instanţa a menţinut sechestrul asigurator pe bunurile unora dintre inculpaţi, sechestru instituit de DNA din noiembrie 2014, de la începerea urmăririi penale.
Tudor Pendiuc:
„ menține măsura sechestrului asigurator, dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă ICCJ-DNA cu nr.606/P/2014 din 06.11.2014, după cum urmează: 1. bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului PENDIUC TUDOR: – teren în suprafaţă de 308 mp …; -teren în suprafaţă de 934,50 mp …; -teren în suprafaţă de 746 mp …; -teren în suprafaţă de 100 mp …; -imobil identificat conform Autorizaţiei de construire nr. … emisă de Primăria Piteşti privind executarea lucrărilor de construcţie pentru locuinţă S+P+1E+M,; cu referire la acest imobil, susp. Pendiuc Tudor precizează că acesta reprezintă construcţia în care domiciliază în prezent, fiind edificată pe suprafeţele de teren susmenţionate ; -apartamentul nr. 11 situat în …; -garaj situat în …; -autovehicul marca Dacia Logan cu numărul de identificare …
Emanuela Pendiuc:
„dispune confiscarea specială de la inculpata PENDIUC EMANUELA EMA a apartamentului nr. 1 (denumit şi K21) situat în … compus din 3 camere şi dependinţe cu o suprafaţă totală de 102,97 mp şi suprafaţă utilă de 82,67 mp identificat cu nr. cadastral nr. .. înscris în CF nr. .., garajul nr. 1(GA1) situat la parterul blocului …, cu suprafaţă construită de 23,45 mp şi suprafaţă utilă de 19, 43 mp şi locul de parcare nr. P135”.
Valentin Vişoiu:
„bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului VIŞOIU VALENTIN: -un număr de 53.935 părţi sociale în valoare de 539.350 RON reprezentând 70% din capitalul social al SC ASIST PRODUCTION HYGRO SRL înregistrată la ONRC cu nr. … şi având …; -un număr de 9 acţiuni în valoare de 900 RON reprezentând 1% din capitalul social al SC CONARG PROPERTIES S.A înregistrată la ONRC cu nr. .. şi având CUI …; – un număr de 5160 acţiuni în valoare de 701.760 RON reprezentând 94.47% din capitalul social al SC CONARG SA înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI nr. …; -un număr de 20 părţi sociale în valoare de 200 Ron reprezentând 50% din capitalul social al SC EURO WIND POWER SRL înregistrată la ONRC cu nr. … având CUI …; -un număr de 524 acţiuni în valoare de 262.000 RON reprezentând 9,44% din capitalul social al SC IEZER TURISM SA înregistrată la ONRC cu nr. .., având CUI …; -un număr de 113.004 părţi sociale în valoare de 1.130,040 RON reprezentând 50% din capitalul social al SC IMOB EXPERT CONSULTING SRL înregistrată la ONRC cu nr. … având CUI …; -un număr de 45 părţi sociale în valoare de 4500 RON reprezentând 45% din capitalul social al SC QUADRA PLACE MANAGEMENT SRL înregistrată la ONRC cu nr. … având CUI nr. …; -un număr de 380.990 acţiuni în valoare de 3.809.900 RON reprezentând 50% din capitalul social al SC VIBACON REAL ESTATE SRL înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; -imobil situat în … compus din teren în suprafaţă de 2076 mp .. şi construcţii …; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că este ipotecat la CEC Bank şi a fost evaluat de această instituţie de credit la cca. 7.300.000 RON în prima jumătate a anului 2014; -cota de 3 din terenul în suprafaţă de 1217 mp situat în .., având nr. cadastral .., înregistrat în CF nr. … a municipiului Piteşti; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că a fost în întregime achiziţionat la valoarea de cca 600.000 euro, astfel încât cota sa de poate fi evaluată la cca 450.000 euro; -cota de 1 din terenul în suprafaţă de 2018 mp – din acte (suprafaţă măsurată de 2070 mp) situat în …, cu nr. cadastral .., înscris în CF … a oraşului Sinaia; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că a fost în întregime achiziţionat la valoarea de cca 700.000 euro, astfel încât cota sa se ridică la valoarea de cca. 17 000 euro. -apartamentul nr. 30 situat în … compus din 5 camere şi dependinţe cu o suprafaţă totală de 449, 24 mp înregistrat în cartea funciară nr. .. a municipiului Bucureşti, .., asupra suprafeţei indivize de 65,62 mp din părţile şi dependinţele comune ale imobilului şi asupra cotei de teren de 82,05 mp; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că valoarea sa de achiziţie a fost de 1.250.000 euro la momentul anului 2010. -apartamentul nr. 31 situat în …, compus din 2 camere, baie, dressing şi două terase cu o suprafaţă totală de 249,02 mp înregistrat în cartea funciară nr. … a municipiului Bucureşti, … şi asupra suprafeţei indivize de 28,05 mp din părţile şi dependinţele comune ale imobilului şi asupra cotei de teren de 35,07 mp; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că valoarea sa de achiziţie a fost de 400.000 euro la momentul anului 2010. (…) asupra sumelor de 44.175 euro şi 27.801 lei, sume ridicate cu prilejul efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului VIŞOIU VALENTIN şi care aparţin acestuia.
CNCD: „ asupra: – bunurilor mobile aparţinând SC CNCD SA PITEŞTI, respectiv a celor 40 autobuze, individualizate în cuprinsul Ordonanţei.
Gheorghe Văsâi:
„asupra acţiunilor deţinute de inculpatul VĂSÂI GHEORGHE, după cum urmează: a) număr de 113.918 acţiuni în valoare de 113.918 lei, reprezentând 2,0213% din capitalul social al SC AKTA TELECOM SA BUCUREŞTI; b) număr de 10 părţi sociale în valoare de 200 RON reprezentând 0.011% din capitalul social al SC ALVILETI CENTER S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; c) număr de 73 părţi sociale în valoare de 730 RON reprezentând 73% din capitalul social al SC ARSENAL DESIGN&BRANDING S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI ..; d) număr de 68 părţi sociale în valoare de 680 RON reprezentând 68% din capitalul social al SC ARSENAL STUDIO ART S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …;] e) număr de 50000 părţi sociale în valoare de 500000 RON reprezentând 100% din capitalul social al SC FINANCIAR URBAN S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; f) număr de 18 părţi sociale în valoare de 180 RON reprezentând 90% din capitalul social al SC GIREXIM AFFITTO S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; g) număr de 18 părţi sociale în valoare de 180 RON reprezentând 90% din capitalul social al SC GIREXIM IMOBILIARE S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; h) număr de 18 părţi sociale în valoare de 180 RON reprezentând 90% din capitalul social al SC GIREXIM RENT S.R.L.„
Constantin Scarlat:
-asupra unui număr de 474.783 acţiuni în valoare de 747.783 lei, reprezentând 98,9132% din capitalul social al SC CNCD SA PITEŞTI, deţinute de inculpatul SCARLAT CONSTANTIN. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525