La Mioveni
Autorităţile încearcă să prevină faptele antisociale şi consumul de droguri
Peste 300 de elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni au participat zilele trecute la o serie de întâlniri şi discuţii organizate în cadrul unei acțiuni de prevenire a faptelor antisociale şi a consumului de droguri.
Activităţile educative au fost susţinute de reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeş în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare, Consiliere Antidrog Argeş. Discuţiile au avut drept scop creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a adolescenţilor asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de droguri şi alcool, în vederea neînceperii, respectiv, evitării trecerii la consumul regulat de substanţe interzise, prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului de droguri. Reducerea ofertei de droguri este un domeniu vast, divers şi complex care înglobează pe lângă activităţile concrete de aplicare a legii derulate de structurile de poliţie şi justiţie penală, şi activitatea de monitorizare, colectare, evaluare, interpretare şi corelare a datelor specifice în scopul elaborării de politici şi aplicării de măsuri eficiente de combatere a traficului de droguri. S.M.