Bătrâna dispărută, găsită cu câinele de urmă!

0

Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Stâlpeni au fost sesizaţi marţi seară că o femeie în vârstă de 71 de ani din comuna Coşeşti a dispărut de acasă. Au fost formate echipe de căutare, fiind găsită ieri dimineaţă cu ajutorul câinelui de urmă.
Polițiștii au fost anunţaţi marţi seara, de către o femeie, care a sunat la 112 despre plecarea voluntară a bunicii sale de 71 de ani, de la locuința sa, din comuna Coșești. Nepoata a spus că bătrâna suferă de câteva săptămâni de pierderi de memorie şi se teme pentru viaţa ei. În urma sesizării, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au făcut echipe mixte de căutări împreună cu jandarmi și cetățeni. În timpul căutărilor oamenii legii au folosit şi câinele de urmă. Cu ajutorul animalului, în cursul dimineţii de ieri a fost găsită femeia. Aceasta se afla la marginea pădurii. Era slăbită şi tremura de frig. A mărturisit că nu a găsit drumul ca să se întoarcă acasă. A fost preluată de un echipaj medical, fiind dusă la spital pentru investigaţii suplimentare. M. Sandu