Autorităţile fac apel la calm!

0

Vorbind despre măsurile de protecţie împotriva coronavirusului

Ieri dimineaţă, Consiliul Judeţean Argeş şi Pre­fec­tura Argeş au organizat o conferinţă de presă comună prin care directori ai insti­tu­ţiilor responsabile au dat lămuriri cu privire la coronavirus, măsurile de protec­ţi­e şi măsu­rile luate de au­to­rităţi în cazul apariţiei u­nor suspiciuni. De asemenea, cei prezenţi au făcut apel către popu­la­ţie să nu intre în panică şi să respecte regulile transmise de Ministerul Sănă­tăţii.
           La conferinţa de presă au participat: preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, prefectul judeţului, Emanuel Soare, Sorina Honţaru, director DSP Argeş, inspectorul şef Bogdan Olar al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, directorii medicali ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Spitalului de Pediatrie Pitești și Serviciului Județean de Ambulanță Argeș.
„A fost adoptat un plan de măsuri, astfel încât să fim pregătiți în eventualitatea în care vor apărea astfel de cazuri în România. Deciziile pe care noi le-am luat la nivel județean sunt în concordanță cu deciziile care au fost luate la nivel național. Acestea vizează niște proceduri tehnice ce cuprind toți pașii ce trebuie urmați. La nivelul județului Argeș, în acest moment, am identificat două locații care vor fi utilizate pentru a putea caza / izola persoanele în cazul în care apar astfel de situații. În perioada următoare va fi extinsă capacitatea prin identificarea de noi locații.” – Emanuel Soare, prefectul județului Argeș.
Zonele de carantină sunt la oraşele de frontieră
           Instituirea carantinei se stabilește pentru persoanele care sosesc în România din Italia din cele 11 comune afectate (Vo’ Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo si San Fiorano), iar în ceea ce privește izolarea la domiciliu, măsura se aplică persoanelor care sosesc în România din regiunea Lombardia și Veneto (situate în afara zonelor în care s-a instituit carantina). „ Atât carantina cât şi izolarea se face la persoane sănătoase. Centrele de carantină sunt la oraşele de frontieră, iar izolarea se face la domiciliul persoanelor care au venit în zonele amintite”, a precizat Sorina Honţaru.
În cazul apariţiei de suspiciuni în Argeş, pacienţii vor fi duşi la spital unde vor fi recoltate probe şi ulterior vor fi transportaţi la Institutul Matei Balş. De asemenea, președintele C.J. Argeș, Dan Manu, a făcut apel la calm, explicând totodată în ce constă infecția cu noul coronavirus și prezentând cele mai importante reguli pe care trebuie să le respectăm pentru a preveni îmbolnăvirea. Cea mai importantă este spălarea mâinilor cât mai des, cu săpun şi evitarea aglomeraţiei.
„Scoala altfel” se va desfăşura în unităţile de învăţământ
           Potrivit unui comunicat transmis luni seara, de Ministerul Educaţiei şi Cer­cetării, inspectoratelor şcolare li se re­comandă să limiteze excursiile elevilor, plecările în afara ţării iar activităţile colective şcolare să se deruleze în unităţile de învăţă­mânt.
„Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea nu-­mărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ următoarele măsuri:

  • Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.
  • Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, ­conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri”, se precizează în comunicatul de presă remis luni seara.
Rişti închisoarea dacă răspândeşti boli!
           Cetăţenii sunt obligaţi să anunţe autorităţile dacă se întorc din zone în care a fost instituită carantina sau dacă au simptome privind coronavirus. În caz contrar, riscă să intre sub incidenţa legii. Articolul 374 din Codul penal privind propagarea de epidemii şi oricare alte boli contagioase prevede: ”Acela care deține, pregătește sau răspândește culturi sau produse microbiene în scopul de a provoca boală la oameni sau animale, comite delictul de cauzare de epidemie și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 5 la 10 ani, amendă de la 7.000 la 15.000 de lei și interdicție corecțională de la 2 la 6 ani. Dacă în urma acestui fapt s-a produs
moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este munca silnică pe viață.” M.Sandu